Actualitate

„Democrația Acasă” a depus un nou set de acte la CEC, pentru a fi înregistrat în cursa electorală

post-img
Partidul „Democrația Acasă”, la CEC

Partidul „Democrația Acasă”, condus de Vasile Costiuc, a depus miercuri, 23 iulie, un nou set de documente pentru a fi înregistrat în cursa electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, după ce, cu o zi înainte, CEC le-a respins cererea din motiv că partidul nu ar fi prezentat toate documentele necesare.

Inițial, doar 14 membri ai formaţiunii au semnat personal actele pentru înregistrare, în timp ce legislația cere cel puţin 51 de semnături pentru validarea listei. Astăzi, în fața grupului de recepționare a actelor au semnat 67 de persoane din cele 72 de pe listă. 

În termen de 7 zile, Comisia va examina dosarul și va decide asupra efectuării sau refuzului înregistrării candidaților desemnați în alegeri.

 Tot astăzi, Dina Carpinschi și Marcel Darie au depus la CEC a cereri prin care au solicitat eliberarea listelor de subscripție pentru a colecta de sine stătător semnături.

Conform legii, pentru a fi înregistrat, candidații independenți trebuie să prezinte la CEC liste de subscripție care conțin semnăturile a cel puțin 2 000 și cel mult 2 500 de susținători cu drept de vot. Prin derogare de la această prevedere, o candidată femeie prezintă semnăturile a cel puțin 1 000 și cel mult 2 500 de susținători cu drept de vot.

Perioada de depunere a documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de deputat în Parlamentul Republicii Moldova se va încheia pe 19 august 2025.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter