Actualitate

Controale la stațiile de alimentare: Șoferii reclamă calitatea precară a motorinei

post-img
imagine simbol

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) anunță că inițiază mai multe controale la benzinării după ce mai mulți șoferi s-au plâns pe calitatea motorinei.

„ISSPNPC a dispus efectuarea controalelor la stațiile de alimentare vizate, în scopul verificării respectării cerințelor legale privind calitatea combustibililor comercializați, precum și pentru stabilirea eventualelor neconformități și aplicarea măsurilor prevăzute de legislația în vigoare, după caz”, se menționează într-un comunicat de presă.

Potrivit Inspectoratului, în cadrul Centrului Unic de Apel pentru Consumatori, au fost recepționate apeluri telefonice prin care consumatorii au semnalat posibile neconformități privind calitatea motorinei comercializate la unele stații de alimentare cu combustibili. Totodată, în spațiul online și pe rețelele de socializare au fost identificate mai multe materiale video publice postate de consumatori, care exprimă nemulțumiri similare privind calitatea motorinei.

Reclamațiile conțin referiri la anumite stații de alimentare în privința cărora sunt invocate posibile neconformități, informații ce urmează a fi supuse verificării în limitele competențelor legale ale Inspectoratului.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter