Primul operator economic a fost autorizat de către Serviciul Vamal, pentru utilizarea garanției globale, care a fost constituită sub forma unui angajament, eliberat de către o societate de asigurări licențiată, transmite Bizlaw.
În context, Serviciul Vamal amintește că, conform prevederilor noului Cod vamal, operatorii economici urmează să fie autorizați în vederea utilizării garanției globale.
Serviciul Vamal autorizează utilizarea garanției globale, în vederea acoperirii cuantumului drepturilor de import corespunzător datoriei vamale în legătură cu două sau mai multe operațiuni, declarații sau regimuri vamale, în baza unor cerințe internaționale clare și echitabile.
Garanția poate fi constituită în una dintre următoarele forme:
- prin depunerea mijloacelor băneşti în numerar sau prin virament la contul trezorerial de garanţii, efectuat în moneda naţională;
- prin angajamentul unui garant;
- prin altă formă de garanție care asigură plata cuantumului drepturilor de import sau de export corespunzător datoriei vamale și al altor plăți.
Garanția sub forma unui angajament al garantului este furnizată de către o bancă sau o societate de asigurări licenţiată.