Economic

Fermele din R. Moldova își pot îmbunătăți eficiența: Proiectul AGGRI lansează primul apel de granturi de până la 1 milion USD

post-img
imagine simbol

Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură, informează că primul apel de depunere a cererilor pentru granturi oferite de proiectul AGGRI a fost lansat.

Potrivit AIPA, valoarea maximă a unui grant este de 1 milion de dolari SUA, însă nu mai mult de 50% din valoarea investiției eligibile. Printre investițiile eligibile se numără construcția sau modernizarea exploatațiilor zootehnice, dotarea exploatațiilor cu tehnică sau utilaje, dotarea exploatațiilor cu unitate de procesare a furajelor, achiziționarea animalelor de prăsilă și investiții în eficiența energetică a exploatației (stație de biogaz și panouri fotovoltaice).

Pentru a obține grantul, solicitanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

· Să fie înregistrați și să activeze pe teritoriul controlat de autoritățile Republicii Moldova, inclusiv pe teritoriul raionului Dubăsari, situat după traseul Rîbnița – Tiraspol, cu excepția or. Chișinău și or. Bălți, în conformitate cu legislația în vigoare;

· Să fie deținători legali ai bunurilor imobile și mobile ce fac obiectul stimulării prin mecanismul de grant, cu un termen de arendă/comodat de cel puțin cinci ani.

· Să dețină un plan de afacere viabil economic și financiar pe o perioadă de minimum 5 ani.

· Să își asume angajamentul de a contribui financiar cu cel puțin 50% din valoarea sub-proiectului investițional.

Lista completă a criteriilor de eligibilitate, precum și documentele care urmează a fi prezentate împreună cu cererea pot fi accesate aici.

Dosarele vor fi depuse la direcțiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură până la data de 17 mai 2024.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter