Noaptea trecută, Rusia și Ucraina au făcut un nou schimb de atacuri aeriene nocturne. Loviturile ruseşti s-au soldat cu victime şi distrugeri în oraşele Zaporojie şi Pavlograd. Forţele ucrainene au răspuns cu noi atacuri cu drone asupra infrastructurii logistice şi energetice ruse din regiunea Moscova.
Doi morţi şi peste 40 de răniţi a raportat administraţia din Zaporojie în urma unui atac cu bombe ghidate lansat aseară de armata rusă asupra oraşului. Autorităţile au precizat că între persoanele rănite se numără opt copii. Victime au devenit locatari ai unui bloc de locuinţe lovit de o bombă, care a distrus complet două etaje. Un alt proiectil a distrus parţial un terminal logistic.
Consecinţe grave ale loviturilor aeriene ruseşti au anunţat şi autorităţile din oraşul Pavlograd, unde au murit cel puţin doi localnici, alţi opt fiind răniţi. Atacurile au fost precedate de un nou raid aerian cu rachete balistice asupra Kievului, soldat cu un deces și 18 răniţi.
Forţele ucrainene au continuat să răspundă cu lovituri asupra infrastructurii militare şi energetice ruse. Președintele Volodimir Zelenski a anunţat despre atacuri aeriene asupra unor centre logistice și a unui depozit de petrol din regiunea Moscova, inclusiv asupra a două petroliere ale "flotei din umbră" a Rusiei și patru cargouri în Marea Neagră.
Zeci de imagini publicate azi dimineaţă pe rețelele sociale arătau un nor dens de fum deasupra orașului Podolsk, situat la aproximativ 40 de kilometri de Kremlin.
Au fost raportate incendii și la un depozit al companiei ruse de comerț online Wildberries, unde potrivit administraţiei locale ar fi fost răniţi cel puţin 10 oameni. Sâmbătă dronele ucrainene au distrus alte două centre ale aceleiași companii din regiunile Moscova și Tambov, iar autorităţile locale au raporat în urma atacurilor opt morți și peste 80 de răniți în rândul angajaţilor întreprinderii.
Preşedintele Ucrainei a afirmat că obiectivele vizate erau folosite pentru aprovizionarea industriei militare ruse și că operațiunea a fost un răspuns la bombardamentele asupra infrastructurii civile ucrainene. În ultima perioadă, Ucraina și-a intensificat atacurile cu rază lungă asupra unor obiective militare, industriale și energetice din Rusia, considerând infrastructura petrolieră o țintă legitimă deoarece susține efortul de război al Moscovei.
Aceste lovituri au afectat mai multe instalații energetice rusești, amplificând presiunile asupra pieței interne de combustibili.