Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a indicat miercuri că infecţiile COVID-19 rămân o urgenţă la nivel global, la aproape trei ani de la declararea pandemiei, informează Agerpres.
Comitetul de urgenţă al OMS a declarat pentru prima dată epidemia de COVID-19 drept urgenţă de sănătate publică de interes internaţional la data de 30 ianuarie 2020. O astfel de măsură poate contribui la accelerarea cercetării, a finanţării şi a măsurilor de sănătate publică la nivel internaţional pentru a limita răspândirea unei boli.
Agenţia ONU a indicat în ultimele luni că, deşi numărul cazurilor de infectare în anumite părţi ale lumii este în scădere, statele trebuie în continuare să îşi menţină vigilenţa şi să facă eforturi pentru vaccinarea persoanelor celor mai vulnerabile.
"Deşi percepţia publică este aceea că pandemia s-a încheiat în unele părţi ale lumii, ea rămâne un eveniment de sănătate publică care continuă să afecteze negativ şi intens sănătatea populaţiei lumii", a declarat comitetul OMS.
Acesta a remarcat că în pofida faptului că numărul deceselor săptămânale este la cel mai scăzut nivel înregistrat de la începutul pandemiei acesta rămâne în continuare ridicat comparativ cu alte virusuri.
"Această pandemie ne-a mai luat prin surprindere înainte şi poate foarte bine s-o facă din nou", a declarat în faţa reporterilor directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.