Recomandări

Emisiunea Caravana TVR Moldova ,,LA TINE-N SAT” a ajuns la Izvoare, Făleşti

post-img
Emisiunea Caravana TVR Moldova ,,LA TINE-N SAT” a ajuns la Izvoare, Făleşti

Apa de la cel mai mare izvor din localitate ajunge în casele oamenilor din Izvoare, Făleşti, prin apeductul construit cu susținerea financiară a Fondului Naţional de Mediu şi contribuţia consumatorilor. Un alt proiect major realizat în sat este asfaltarea drumului de acces spre traseul naţional şi pietruirea uliţelor. Ce-i determină pe unii oameni să renunţe la viaţa de oraş şi cea din străinătate şi să revină la Izvoare, aflaţi sâmbătă, 23 noiembrie, ora 16.00, la o nouă ediţie a emisiunii Caravana TVR Moldova LA TINE-N SAT.

Fraţii Constantin, Marin şi Teodor Ursachi din satul Izvoare cultivă cereale pe 500 de hectare de pământ şi sunt cu toate plăţile la zi: arendă, impozite şi salarii. În cei 25 de ani de activitate nu au luat împrumuturi de la bănci, dar au apelat la finanţări prin proiecte de sprijin în agricultură. Astfel, prin PARE 1+1 au cumpărat un tractor, iar prin GAL ,,Răzeşii pyretusului” au achiziţionat o stropitoare performantă. 

Frații Ursachi

Din copilărie, Dimitrii Grigore şi-a ajutat tatăl la muncile câmpului, mai târziu a făcut studii în domeniul termoenergeticii şi a luat drumul străinătăţii. După revenirea în Moldova, s-a stabilit în Chişinău, dar în timpul liber tot acasă la Izvoare venea şi aşa a fost până într-o zi când a înţeles că tot mai bine e la ţară. Acum are în grija sa 200 de hectare de pământ, a procurat tehnică performantă şi are propriul calendar al muncii în câmp: pentru el anul nou începe odată cu aratul de toamnă. 

Dmitrii Grigore

Şi Adrian Rotaru a gustat din pâinea străinătăţii, dar a revenit şi cu banii câştigaţi a cumpărat oi de prăsilă, pe care le îngrijeşte în timpul liber de la munca sa de şofer pe autoturn. Nu se plânge de greutăţi, ba din contră, spune că proiectele de finanţare în agricultură sunt la îndemâna oricui. El şi-a achiziţionat un minitractor şi acum speră să obţină finanţare ca să-şi asigure stâna cu apă şi electricitate. 

Adrian Rotaru

Cu suportul financiar al Guvernului României s-au făcut renovări interioare la Grădiniţa ,,Licurici” din Izvoare, iar terenurile de joacă sunt amenajate prin Proiectul ,,Satul European”. Parcul ,,La izvor” a fost transformat în cel mai frumos loc din sat datorită Grupului de Iniţiativă ,,Izvoreanca” şi banilor alocaţi de Primărie şi AO ,,Casmed”. 

imagine

Emisiunea Caravana TVR  Moldova ,,LA TINE-N SAT” este difuzată sâmbăta, ora 16.00, la TVR Moldova. Realizator şi producător Tatiana Chetrari.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter