Ședința în dosarul Tauber a fost amânată la solicitarea avocatului acesteia pentru 4 august. El a motivat că este solidar cu colegii săi din Uniunea Avocaților, care au declarat grevă generală pentru perioada 15 - 25 iulie. Marți urmau să fie încheiate dezbaterile judiciare și să fie anunțată data pronunțării sentinței. Marina Tauber riscă 13 ani de închisoare și confiscarea a peste 200 milioane de lei.
După ședința din 14 iulie, procurorul Ghenadie Epure a declarat că expunerea avocaților a fost repetitivă toată ziua, „pe alocuri abuziv”.
„A fost nejustificat timpul oferit pentru pledoarii. Noi am obiectat, am intervenit de mai multe ori, dar obiecțiile noastre nu au fost luate în calcul, fapt pentru care instanța de judecată a amânat ședința pentru marți, ora 12:00, pentru continuarea dezbaterilor judiciare”, a precizat el.
La rândul său, avocatul Sergiu Moraru a spus că „instanța de judecată a refuzat expertiza, a respins audierea martorilor și cercetarea unor documentele. „(...) Scopul (este – n.r.) ca să ajungem cât mai repede la sentință”, a reclamat avocatul Sergiu Moraru.
Potrivit unui comunicat al Procuraturii Anticorupție, Marinei Tauber i se incriminează cinci capete de acuzare – falsificarea rapoartelor privind finanțarea campaniei electorale și a partidului „Șor”, acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat, precum și amestecul în înfăptuirea justiției.
De asemenea, Partidul „Șor” este acuzat de două capete de acuzare: falsificarea rapoartelor financiare și acceptarea finanțării ilegale din partea unui grup criminal organizat.
Citește și: Avocații își pun speranța în Maia Sandu după ce nu mai pot fi anulate amendamentele cu bucluc
Greva generală a început pe 15 iulie și se va încheia pe 25 iulie. Pe durata grevei, avocații și stagiarii vor suspenda acordarea asistenței juridice, inclusiv participarea la ședințele de judecată.