Economic

Lista contribuabililor mari pentru anii 2023-2024, modificată. Au fost excluși trei contribuabili

post-img
Listă

Din lista agenților economici contribuabili mari pentru anii 2023-2024 au fost excluși trei contribuabili, scrie monitorul.fisc.md.

Astfel, în scopul eficientizării administrării contribuabililor mari şi îmbunătăţirii colectării încasărilor la bugetul public naţional, în temeiul prevederilor art. 133 alin. (2) pct. 35) din Codul fiscal și Ordinului SFS nr.471/2022 cu privire la stabilirea criteriilor de determinare și selectare a contribuabililor mari, cu modificările și completările ulterioare, se exclud:

  • SRL ”Meat House Production”
  • SRL ”Europrod Invest”
  • SRL ”Avia Invest”.

În același timp, se include în Lista agenților economici contribuabili mari pentru anii 2023-2024 Î.S. ”Aeroportul Internațional Chișinău”, scrie Bizlaw.md.

Ordinul a intrat în vigoare la data publicării.

Amintim că, recent au fost operate modificări la Ordinul SFS nr. 471/2022, conform cărora, directorul Serviciului Fiscal de Stat este în drept să excludă din Lista contribuabililor mari, înainte de termenul stabilit, contribuabilii care încetează să deţină o poziţie dominantă şi/sau importanţă semnificativă într-un domeniu al economiei naţionale.

Lista contribuabililor mari pentru anii 2023-2024, aprobată prin Ordinul SFS nr. 479/2022, poate fi consultată aici.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter