Actualitate

Ministrul Mediului avertizează înainte de Florii: Peștele din Nistru nu este sigur pentru consum

post-img
Specialiștii în domeniul siguranței alimentelor recomandă consumatorilor să fie atenți de unde cumpără peștele și cum acesta este păstrat
Sursa foto: Moldova 1.md

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, anunță că Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor va preleva probe din Nistru pentru a verifica dacă peștele a fost contaminat în urma crizei petroliere, chiar dacă situația de pe fluviu s-a stabilizat. Totodată, oficialul amintește că de la 1 aprilie a intrat în vigoare și perioada de prohibiție a pescuitului, valabilă până pe 15 iunie, pentru protejarea resurselor acvatice.

Potrivit oficialului, pescuitul este în continuare interzis, dar riscurile nu se opresc aici. Peștii ar fi putut inhala substanțele poluante încă de la începutul crizei, ceea ce ridică semne de întrebare privind siguranța consumului. „Apriori pescuitul este interzis, dar având în vedere că peștii au putut inhala aceste substanțe chiar și la începutul crizei de pe Nistru este recomandat să nu consumăm pești din Nistru cel puțin în următoarele luni”, a spus Gheorghe Hajder.

Citește și: Situația pe Nistru s-a stabilizat: Starea de alertă nu va fi prelungită

În acest context, autoritățile vor solicita implicarea Agenției Națională pentru Siguranța Alimentelor, care urmează să preleveze probe din mai multe zone ale fluviului. Scopul acestor verificări este de a stabili dacă peștii au fost contaminați și în ce măsură există riscuri pentru sănătatea consumatorilor.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să respecte restricțiile și recomandările până la finalizarea analizelor și confirmarea siguranței produselor piscicole din Nistru. Ieri, autoritățile au anunțat, în urma ședinței organizate pe platforma Centrului Național pentru Managementul Crizelor, că situația pe Nistru s-a stabilizat și că nu vor prelungi starea de alertă instituită anterior.

În această perioadă a anului, peștele pescuit ilegal din Nistru este în mod obișnuit comercializat în Piața Centrală din Chișinău. Sancțiunile aplicate vizează în principal lipsa actelor de proveniență. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor recomandă consumatorilor să verifice originea produselor.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter