Social

În ce stare se află acrobată care a căzut în timpul spectacolului de la Arena Chișinău

post-img
În ce stare se află acrobată care a căzut în timpul spectacolului de la Arena Chișinău

Acrobata ucraineană, în vârstă de 24 de ani, care a căzut de la o înălțime de aproximativ trei metri în timpul unui spectacol la Arena Chișinău, se află în stare stabilă, cu o gravitate medie.

„Pacienta se află în stare de gravitate medie, cu ameliorarea stării generale de sănătate și urmează recuperarea în secție”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Institutului de Medicină Urgentă, Dorina Arsene, la solicitarea Ziarului de Gardă.

În data de 23 martie, o acrobată a căzut de la înălţime în timpul unui spectacol care a avut loc la Arena Chişinău. Ea s-a rănit grav şi a fost internată în reanimare, sub supravegherea medicilor. Din primele cercetări, organizatorii spun că artista nu s-ar fi asigurat corespunzător.

"Imediat a fost efectuată o inspecție a echipamentului la fața locului, care s-a dovedit a fi pe deplin operațional și în stare bună de funcționare. După o analiză detaliată a filmărilor de pe camerele video, a devenit clar că artista nu și-a asigurat în mod corespunzător mâna, ceea ce a dus la consecințe tragice, " au declarat organizatorii evenimentului.

Poliţia a iniţiat o anchetă în acest caz.

Acesta nu este primul incident de la Arena Chişinău. În 2023, un bărbat a căzut din tribune şi a ajuns la urgenţe, iar altul a fost rănit după ce o dronă i-a căzut peste faţă.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter