În Tiraspol, în timpul lucrărilor la o fundație, au fost descoperite osemintele a circa 50 de oameni. Administrația secesionistă a regiunii suspectează că este vorba de o groapă comună din timpul celui de-al Doilea Război Mondial (1939-1945).
Reprezentanți ai pretinselor structuri de drept din partea stângă a Nistrului și arheologi locali lucrează la fața locului.
Aceștia vor exhuma și documenta toate descoperirile, potrivit presei din regiune.
Sursa citată transmite că au fost găsite deja elemente de echipament, ceea ce indică faptul că este vorba cel mai probabil de soldați.
Arheologii speră să descopere medalii ale soldaților, care vor oferi un răspuns definitiv la identitatea decedaților.
Conducerea republicii și agențiile relevante vor decide ulterior unde vor fi depozitate rămășițele după examinare.