Viespile au marcat de șapte ori în poarta clubului FCM Ungheni. În alte partide din optimile de finală, Milsami Orhei, Petrocub Hîncești și Politehnica UTM au obținut calificarea în runda următoare.
După două goluri marcate în prima repriză, FC Sheriff a luat cu asalt poarta formației FCM Ungheni în actul secund și a mai înscris de cinci ori. Malianul Mamady Diarra și ivorianul Loukou Jaures-Ulrich au reușit câte o dublă. În runda următoare, "viespile" vor juca cu Dacia Buiucani.
Tot ieri, FC Politehnica UTM a trecut cu 6 la 1 de Real Sireți. Samuel Gandi a semnat două goluri, iar Joao Gabriel Santos, Lucian Radu, Artur Sprinsean și Nichita Lipcan au contribuit cu câte o reușită. În sferturi, adversarul va fi Zimbru Chișinău.
FC Petrocub, la rândul său, a înscris de doar două ori în partida cu Olimp Comrat. Dan Pușcaș și Victor Bogaciuc au marcat, iar pentru un loc în semifinale, "leii" se vor bate cu FC Bălți
S-a calificat în runda următoare și Milsami Orhei, care a înregistrat o victorie minimă în duelul cu FC Florești. Brazilianul Igor Souza de Carvalho a fost autorul unicului gol. "Vulturii Roșii" vor întâlni Spartanii Sportul Selemet în sferturile de finală ale Cupei Republicii Moldova, care se va disputa în primăvara anului viitor.
REDACTOR: ADRIAN SĂU