Politic

Decizie definitivă: Activitatea partidelor afiliate lui Șor rămâne limitată după hotărârea CSJ

post-img
Pe 19 iunie 2023, în urma hotărârii Curții Constituționale, Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional

Curtea Supremă de Justiție a respins luni cererea Partidului „Renaștere”, a Partidului „Șansă”, a Partidului „Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei” și a Partidului „Victorie”, toate afiliate oligarhului refugiat la Moscova, Ilan Șor, împotriva încheierii din 19 august 2025 a Curții de Apel Centru cu privire la limitarea activității acestor formațiuni politice ca măsură provizorie până la pronunțarea unei hotărâri în cauza în care Ministerul Justiției solicită dizolvarea acestora.

„Respinge recursul declarat de Partidul Renaștere, Partidul Șansă, Partidul Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei și Partidul Victorie. Menține încheierea din 19 august 2025 a Curții de Apel Centru, emisă cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată depusă de Ministerul Justiției al Republicii Moldova împotriva Partidului Renaștere, Partidului Șansă, Partidului Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei și Partidului Victorie, intervenienți accesorii Comisia Electorală Centrală și Serviciul de Informații și Securitate cu privire la dizolvarea partidelor politice”, se spune în  decizia  Înaltei Curți.


La 11 august 2025, Ministerul Justiției a depus cererea de chemare în judecată împotriva partidelor respective în urma sesizării primite la 21 iulie 2025 de la Comisia Electorală Centrală (CEC) prin care se solicită constatarea faptului că aceste patru partide sunt utilizate pentru a continua activitatea Partidului „Șor”.


Potrivit CEC și Serviciului de Informații și Securitate, pe 6 iulie 2025, liderii celor patru partide au participat la Moscova la un congres coordonat de Ilan Șor, unde acesta a anunțat formarea blocului electoral „Victorie – Победа” și a prezentat planurile pentru participarea la alegerile parlamentare din 28 septembrie 2025.


CEC a subliniat că implicarea directă a lui Ilan Șor în constituirea și promovarea unui bloc electoral reprezintă o continuare mascată a activității partidului interzis.


Cele patru partide au devenit active imediat după declararea neconstituționalității Partidului „Șor”, preluând structurile, resursele și oamenii acestuia, asigurând astfel transferul infrastructurii politice către noile formațiuni etc.


Pe 19 iunie 2023, în urma hotărârii Curții Constituționale, Partidul „Șor” a fost declarat neconstituțional. 


Conform Legii privind partidele politice, este interzisă crearea sau utilizarea unui partid politic pentru a continua activitatea unui partid declarat neconstituțional. 

author-img_1

Ilie Gulca

Editor