Este 1 decembrie, zi sfântă pentru toţi care simt româneşte, oriunde s-ar afla. Ziua Naţională a României este cel mai bun prilej să celebrăm unitatea acestui popor peste timpuri, sub tricolor, în credinţa şi în graiul strămoşesc.
E ziua în care ne amintim, cu pioasă recunoştinţă, de toţi cei care au făcut posibilă România mare. Iar Clopotul Unirii a sunat pentru prima oară aici, la Chişinău, Basarabia fiind prima provincie românească ce s-a unit cu ţara mamă!
În aceste vremuri tulburi, în care umbra războiului se întinde tot mai ameninţător, Ziua Naţională a României este şi un motiv să ne bucurăm de pacea şi prosperitatea pe care le-am câştigat cu greu şi le-am păstrat cu mari eforturi. Dar, cel mai important, ziua de 1 decembrie este cea în care toţi românii privesc cu încredere în viitorul lor european şi euroatlantic. La mulţi ani, români, la mulţi ani, România!