Procuratura Anticorupție a anunțat că a finalizat prezentarea probelor în dosarul penal în care Veaceslav Platon este acuzat de escrocherie și spălare de bani în proporții deosebit de mari.
În acest dosar, Platon Veaceslav este învinuit de faptul că, în calitate de beneficiar al unor companii, având intenția de a sustrage bani de la Banca de Economii, a săvârșit infracțiunea de escrocherie și infracțiunea de spălare de bani în proporții deosebit de mari.
Potrivit procurorilor, Veaceslav Platon riscă închisoare de la opt la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la cinci ani.
În cadrul procesului, au fost audiați 10 martori și au fost examinate mai multe procese-verbale și documente relevante.
Prezentarea probelor a fost întârziată de tergiversările apărării lui Platon, care a depus frecvent cereri de amânare a ședințelor sau nu s-a prezentat la instanță, ceea ce a dus la aplicarea unor sancțiuni din partea judecătorilor.
De asemenea, procurorii s-au confruntat cu dificultăți în asigurarea prezentării martorilor, iar audierea acestora s-a desfășurat pe parcursul mai multor ședințe, fiecare martor fiind audiat în trei-patru sesiuni.
Faza preliminară a procesului a fost de asemenea prelungită de cererile apărării, care a solicitat recuzarea președintelui completului și comisii rogatorii.
Aceste cereri au fost acceptate de instanța de judecată, care a expediat comisii rogatorii către autoritățile competente din mai multe state.
În continuare, urmează examinarea probelor apărării, urmând ca procesul să progreseze în conformitate cu procedurile legale.
Urmărirea penală a fost pornită în august 2017, iar cauza a fost trimisă în judecată în mai 2019.
Veaceslav Platon este învinuit în trei dosare penale aflate pe rol în instanță, două – pentru escrocherii în proporții deosebit de mari și unul – pentru falsificarea cardurilor bancare. În dosarul numit „Laundromat”, el are statut de învinuit.
Veaceslav Platon a fost condamnat în Rusia în dosarul „Laundromat”.