O femeie în vârstă de 74 de ani și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier produs joi, în jurul orei 14:30, la ieșirea din localitatea Mândrești, pe drumul Telenești-Cîșla.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de poliție, un bărbat de 43 de ani, aflat la volanul unei Tesla, a accidentat femeia în timp ce aceasta traversa carosabilul printr-un loc nepermis, în afara trecerii pentru pietoni.
În urma impactului, victima a suferit traumatisme incompatibile cu viața și a decedat la fața locului, înainte de sosirea echipajului medical.
Șoferul a fost supus testării alcoolscopice, iar rezultatul a arătat că acesta nu consumase alcool. Polițiștii din Telenești continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs accidentul.