Fostul președinte al R. Moldova, Igor Dodon, unul dintre liderii Blocului Electoral Patriotic, a fost prins cum manipulează şi distribuie informatii false la o întâlnire cu alegătorii. El a spus celor adunați la întrunire că, dacă vor vota pentru Partidul Acţiune şi Solidaritate, atunci în Republica Moldova va fi război, la fel ca in Ucraina.
Partidul Acţiune şi Solidaritate condamnă comportamentul politicianului, iar Comisia Electorala a anuntat că reprezentanţii Blocului Patriotic au semnat codul de conduită a concurentului electoral și o asemenea manifestare este inacceptabilă.
IGOR DODON candidat la funcţia de deputat, BE "Patriotic al Socialiștilor, Comuniştilor, Inima și Viitorul Moldovei": Prima ce va fi, dacă Doamne fereşte, rămâne, va fi ca în Ucraina. Va fi la fel ca în Ucraina. Aici vor bombarda câteva lucruri, vor începe provocările şi, din păcate, vom fi atraşi în război. De asta, dacă nu vrem război, dar noi nu vrem război, nici cei de dreapta nu vor, nici cei care au votat cu Maia Sandu, noi suntem obligaţi să ne debarasăm de ei. De aceea, pe 28 septembrie, îi alungăm pe toţi.
Partidul Acţiune şi Solidaritate a infirmat acuzaţiile lui Dodon şi le-a catalogat drept minciuni.
COMUNICATUL PAS: Dodon a amenințat deschis moldovenii că armata rusă, care ucide copii în Ucraina, va ajunge degrabă în țara noastră. PAS și președinta Maia Sandu sunt la guvernare și au menținut pacea și stabilitatea, în ciuda minciunilor lui Dodon și a tentativelor de destabilizare. Vom menține pacea și vom adera la UE, unde țările trăiesc în bună înțelegere și respect reciproc.
La aceeaşi întâlnire electorală, liderul socialist a declarat că va aduce gaz mai ieftin din Federaţia Rusă, dacă va obţine majoritatea în Parlament.
IGOR DODON candidat la funcţia de deputat, BE "Patriotic al Socialiștilor, Comuniştilor, Inima și Viitorul Moldovei": Iar la anul, să dea Dumnezeu să obţinem majoritatea parlamentară în 28 septembrie, împotriva PAS, pe lângă întrebările economice, sociale, voi ştiţi că noi le soluţionam, ştiţi ce tarife au fost la gaz. Cei care mă urmăriţi pe reţelele de socializare aţi văzut că m-am întâlnit la Moscova pe problema gazului şi ei sunt gata să ne dea gaz cu 6, 8 lei. Real. Eu acum nu arunc chipiul.
Subiectul gazului ieftin din Rusia este una din temele preferate ale concurenților electorali cu viziuni pro-ruse. In schimb, chiar liderul de la Kremlin a declarat, joi, că Rusia este în prag de o criză a gazelor.
VLADIMIR PUTIN preşedintele Rusiei: La noi (n.r. în Rusia) se prevede un deficit de gaz. Noi nu avem conexiuni cu diferite componente ale infrastructurii energetice, la noi este necesară o dezvoltare sistemul de conexiune. Dar, în acelaşi timp, avem o cantitate mare de cărbune.
Într-un comunicat pentru TVR Moldova, Comisia Electorală Centrală a transmis că: CEC reamintește că, încă de la începutul campaniei electorale, a făcut apel către toți concurenții electorali să desfășoare o campanie corectă, bazată pe respect reciproc, fără mesaje ofensatoare sau menite să inducă frică în rândul alegătorilor. Este inadmisibil discursul public care contravine spiritului democratic al alegerilor libere și corecte.
CEC reiterează îndemnul către toți concurenții electorali să respecte cadrul legal și să desfășoare o campanie electorală axată pe informarea corectă a alegătorilor și pe promovarea propriilor programe electorale."