Recomandări

Miza alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie, în discuţii la Punctul pe AZi

post-img
Punctul pe AZi

Republica Moldova își va alege președintele în cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale de duminică, iar actuala lideră, Maia Sandu, se va confrunta cu fostul procuror general, Alexandr Stoianoglo. Cetățenii Republicii Moldova vor avea de ales într-un președinte care a pus Republica Moldova pe harta Europei și vrea să o ducă în sânul marii familii europene, și un personaj trimis în judecată pentru corupție și abuz în serviciu, legat ombilical de oligarhii fugari și de principalul partid pro-Kremlin din Republica Moldova.

Între timp, autorităţile au destructurat mai multe scheme de corupere a alegătorilor puse la cale de penalul fugar, Ilan Şor şi au împărţit amenzi de peste două milioane de lei.

Despre toate acestea va discuta jurnalistul Vasile Munteanu cu invitaţii săi: Grigore Tinică, profesor de chirurgie cardiovasculară şi director al IBCV Iaşi, originar din Republica Moldova şi istoricul Sergiu Musteaţă.

Emisiunea poate fi urmărită începând cu ora 19:00, la TVR Moldova, pe pagina de Facebook TVR Moldova sau pe YouTube.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter