Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, și ministrul Energiei, Dorin Junghietu, susțin că LUKOIL-Moldova SRL este importator de benzină, motorină și gaze lichefiate cu o pondere foarte mare din piață și au dat de înțeles că eventuale sancțiuni aplicate acestei companii ar provoca probleme uriașe pentru asigurarea cu carburanți a statului.
„(Lukoil - n.r.) Are aproximativ 110 benzinării pentru deservirea persoanelor fizice din cele 570 (existente în Moldova - n.r.). Deci, este un jucător economic de mare anvergură la nivel de țară, mai ales că este un importator și vânzător angro de produse petroliere”, a spus ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea.
„În plus, el este deținătorul cu drept de proprietate privată asupra infrastructurii din Aeroportul Chișinău, care se ocupă de depozitare, păstrare și de încărcarea avioanelor. Evident că noi le-am împărțit (...) în trei elemente de bază: infrastructura de benzinărie, infrastructura de depozitare angro în afara aeroportului și a treia este infrastructura pe care o deține pe teritoriul aeroportului. La etapă actuală, toate merg în proces normal, nu există niciun pericol de a rămâne aeroportul fără combustibil. Până la sfârșitul lui 2025, nu este nicio problemă", a subliniat oficialul.
Citește și: Se alătură Moldova sancțiunilor aplicate Lukoil? Munteanu: Nu putem lăsa Aeroportul fără combustibil
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a sugezat la rândul său să fie urmărite evenimentele de pe piața celorlalte țări europene. „Germania a luat o decizie, Bulgaria a luat o decizie. La fel și noi analizăm toate scenariile și toate opțiunile cu entitățile, instituțiile abilitate - Banca Națională, ANRE - pentru că Lukoil lucrează în primul rând pe o piață reglementată. Lucrează și pe piața de furnizare a combustibilului de avioane”, a detaliat Junghietu.
Conform datelor oferite deJunghietu, între 40 și 50% de pe piața de benzină aparține Lukoil. Pe piața de motorină, compania rusească, după estimările oficialului, deține 20 - 30% și, la toate acestea, se adaugă calitatea lui de furnizor de combustibil pentru aeroport.
„În România, știm foarte bine că sunt câteva rafinării. Lukoil are o rafinărie la Petrotel. Are o rafinărie în Bulgaria, dar sunt și alți producători de combustibili atât în România, cât și la nivel regional. Și eventual se discută și cu ei", a adăugat Junghietu.
În ceea ce privește naționalizarea companiei, oficialul a spus că acesta este foarte delicat în practica internațională. „Naționalizările s-au terminat și cu procese foarte îndelungate, cu cheltuieli suplimentare. Deci, este un proces foarte amplu care necesită o analiză din toate perspectivele."
La sfârșitul lunii octombrie, Autoritatea Aeronautică Civilă și Aeroportul Internațional „Eugen Doga” au venit cu o precizare privind situația furnizorului de combustibil LUKOIL în contextul sancțiunilor impuse de SUA companiei ruse.
Potrivit Autorității Aeronautice Civile, acum, operațiunile de alimentare cu combustibil ale aeronavelor se desfășoară fără perturbări și fără impact asupra zborurilor programate.
Citește și: Se aliniază ANRE sancțiunilor SUA și UE împotriva Lukoil? Ce riscuri ar putea să fie pentru RM?
Săptămâna trecută, Lukoil a anunțat intenția de a-și vinde activele din străinătate. După anunțul surpriză al sancțiunilor impuse de Statele Unite, Bulgaria, Germania și Ungaria au emis ipoteza unor excepții în ce privește opțiunile de menținere în funcțiune a unor active cu management autohton.
Citește și: UE se alătură sancțiunilor americane impuse Rusiei