Social

Premii pentru cei mai activi voluntari ai anului

Premii pentru cei mai activi voluntari ai anului

Eforturile celor care îşi dedică cea mai mare parte a timpului pentru a ajuta oamenii care se află în dificultate au fost apreciate, aseară, în cadrul unei gale. Ediţia din acest an a evenimentului a adunat cei mai perseverenţi voluntari din Republica Moldova. Câştigătorii susţin că premiile îi încurjează să-şi continue mai cu spor misiunea deloc uşoară.

Printre cele 55 de persoane nominalizate la premiul "Voluntarul Anului" se numără şi Natalia Marcova. În viaţa de zi cu zi munceşte în calitate de consultant financiar, dar îşi dedică o parte a timpului şi voluntariatului. Iar de aproape un an le implică în activităţi şi pe cele două fiice.


NATALIA MARCOVA voluntar: „Ajutăm oamenii vârsnici distribuind containere cu produse alimentare care se numesc Healthy Vitamin Box care conţin produse pentru sănătate. M-am gândit că va fi foarte bine având două fete frumoase care au o inimă foarte blândă să vină la aceste persoane în vârstă care uneori nu au cu cine comunica”.



ŞTEFANIA MARCOVA voluntar: „Îmi place să fac voluntariat, pentru că astfel ajutăm oamenii şi îmi face plăcere nu doar mie, dar şi familiei mele şi suntem de ajutor multor oameni. Totodată, acest lucru îmi aduce plăcere. Sunt o mulţime de activităţi interesante”.


ARTIOM CHINAH voluntar: „Eu a participat în proiectul meu recent deschis !Dăruieşte un zâmbet". În fiecare săptămână duminica mergem la Centrul Mamei şi al Copilului şi la Valentin Ignatenco unde petrecem timpul îmrpeună cu copii. Noi acuma facem origami cu copii şi ne jucăm în Telefonul Stricat”.


Cei mai buni voluntari ai anului 2023 au fost selectaţi în baza mai multor criterii. Inclusiv după numărul de ore petrecute în cadrul Centrului de Voluntariat.


ANDRIANA SAGAIDAC voluntar: „Pentru mine personal cred că este o nominalizare anume pentru facpetele bune pe care le-am făcut şi cum am intercaţionat cu lumea. Şi cred că personal este mai mult o medalie sau chiar o diplomă pentru tot ce fac pentru lumea dată”.


ECATERINA LABUNEŢ coordonator de voluntari, RVC: „Sunt 55 de nominanţi printre acre şi volunatri din Tiraspol, Râbniţa şi Bălţi. În cadou aceştia primesc un trofeu cu litera H, care din ebraică înseamnă viaţă, respectiv simbolizează activitatea voluntarilor şi responsbilitatea faţă de cei care au nevoie”.


Reprezentanţii Ministerului Educaţiei spun că, în prezent, autorităţile lucrează la o lege privind activitatea voluntarilor.


LUCIA STEGĂRESCU reprezentant, Ministerul Educaţiei: „Vă aducem şi noi o veste bună. Am iniţiat precesul de elaborare a unei noi legi a voluntariatului în Republica Moldova. Eu ştiu că este o schimbare pe care cu toţii o aşteptăm pentru că ne dorim în sfârşit să avem o lege funcţională care să aibă mai multe beneficii pentru voluntari”.


Ziua Internaţională a Voluntarilor este marcată în data de cinci decembrie.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter