„Avantajul lui Dorin Recean este că el are o experiență de Guvernare, lucru care s-a simțit în cazul lui Gavrilița”, a declarat fostul vicepreşedinte al Parlamentului, Valeriu Ghileţchi, la emisiunea Punctul pe AZi de la TVR MOLDOVA.
„Guvernul Gavrilița a avut anumite priorități și ele au fost mai mult de ordin social, noi am văzut că s-au majorat pensiile, au venit cu aceste subvenții, ajutoare, dar componenta economică nu s-au văzut rezultate. La componenta economică lucrurile lasă mult de dorit. Și m-am bucurat că Dorin Recean și-a pus relansarea economiei, drept prioritate pentru următorul Guvern și evident că securitatea contează, suntem aici alături de Ucraina. Elementul securității este de asemenea relevant și important. Noi urmează să avansăm pe agenda integrării europene și evident că Guvernul trebuie să țină cont de acest lucru.
Da, am fost într-o echipă. Avantajul lui Recean din punctul meu de vedere este că el are o experiență de Guvernare. Un lucru care s-a simțit la Guvernul Gavrilița a fost lipsa de experiență care nu a fost compensată cu aducerea unor oameni, care știu cum funcționează instituțiile statului. Nu-i suficient să ai doar mandatul politic, totuși competența, profesionalismul și experiența contează foarte mult. Acest lucru a lipsit și nu prea a fost compensat. La fel, componenta comunicării, la fel i-a jucat fiesta, ei nu reușeau să comunice eficient cu oamenii”, a declarat Valeriu Ghileţchi.
Pe de altă parte, președintele Asociației Experți pentru Securitate și Afaceri Globale de la Bucureștia, Angela Grămadă a menționat că nu este de acord că Dorin Recean ar putea să aducă mai multă viziune economică pentru situația care s-a pomenit Republica Moldova.
„Dacă mă uit la mandatul pe care la avut Natalia Gavrilița cu experiență în domeniul economic, ea acționat mai mult ca un departament pentru situații excepționale pentru că a avut parte de criză economică, energetică. Iar, aceasta face parte din strategia și viziunea pe care un Guvern o propune țării pentru a aduce beneficii sociale-economice afacerilor interne pe care le gestionează.
Eu cred că aș vedea candidatura lui Recean, în primul rând din perspectivă de securitate națională și de întărirea capacității instituțiilor publice de a rezista și de a avea mult mai multă reziliență față de amenințările care vin din exterior. Ce ține de partea economică eu nu cred că Dorin Recean ar putea să aducă un aport fără ca să aibă oameni competenți alături și ne vom putea pronunța când vom ști care este garnitura de miniștri”, a mai adăugat Angela Grămadă.
Cu toate acestea, comentatorul politic, Anatol Ţăranu a precizat că timpul va arăta și că foarte mult depinde de garnitura pe care Dorin Recean o va prezenta și cine va menține posturile atât de problematice.
„Eu nu cred că astăzi se va găsi vreun om care ar putea cu siguranță să spună că iata Receanu va veni și va schimba cardinal lucrurile sau invers va face mai rău. Timpul va arăta, desigur foarte mult depinde de garnitura pe care el o să prezinte, cine va menține posturile atât de problematice”, a conchis Anatol Ţăranu.
Emisiunea integrală Punctul pe AZi o puteți urmări în continuare.