O nouă zi, noi scumpiri ale carburanților. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a anunțat noile prețuri de referinţă la benzină și motorină, valabile de mâine.
Benzina se scumpește cu 33 de bani și va ajunge mâine la 25 de lei și 80 de bani litrul, iar motorina - cu 64 de bani și va costa 25 de lei și 47 de bani pe litru.
De la declanșarea războiului din Iran și până acum, motorina s-a scumpit cu 4 lei și 60 de bani pe litru, iar benzina cu 1 leu și 90 de bani pe litru.
Ministerul Energiei dă asigurări că situația este sub control și că există stocuri suficiente. Mai mult, se înregistrează o tendință de creștere a importurilor de combustibil, pentru a compensa consumul ridicat observat pe piață în ultimele zile.