Peste 800 de magistrați au semnat scrisoarea publică de susținere a colegilor judecători care au denunțat problemele din justiție, potrivit listei actualizate. Printre semnatari, și fosta șefă a DNA, actual procuror-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi. În emisiunea Tema Zilei, la TVR INFO, un judecător și un procuror au vorbit despre neregulile din sistem. Și vicepreședintele CSM a declarat că e nevoie de modificarea legislației pentru înlăturarea derapajelor de orice fel, potrivit TVRINFO.RO.
Magistrații susțin că problemele în sistem persistă de ani de zile, însă pentru a avea un impact real era nevoie de mărturiile celor direct afectați. Cele mai mari nereguli au început din 2022, odată cu modificarea legilor justiției.
Alin Bodnar, judecător, Forumul Judecătorilor din România: Președinte al instanței fiind, în coordonare cu CSM, face tot ce vrea în instanță. Putem da exemplu Tribunal București: de mult timp n-a mai fost numit un președinte de instanță cu mandat stabil, sunt detașați, delegați, pentru a fi… nu pot spune cuvântul… sunt situații în care trebuie să ne uităm să vedem care e problema. Aici e problema că se controlează prin detașări și delegări: președinte și vicepreședinte de secție se controlează modul în care se supun sau nu Consiliului.
Antonia Diaconu, procuror-șef DIICOT Pitești, inițiator apel: Secția pentru cercetarea magistraților, care face parte din Parchetul General, trebuie să i se dea putere să aibă instrumente ca să poată face ordine. E normal să fie procurori care să aibă la îndemână instrumente. Găsindu-se doar la București o secție și, la nivelul Curților de Apel, câte 2 procurori care să facă asta, nu e nici pe departe suficient.
Unii reclamă că au fost supuși unor presiuni în ultima perioadă.
Alin Bodnar, judecător, Forumul Judecătorilor din România: La Tribunal București, nu.
Antonia Diaconu, procuror-șef DIICOT Pitești, inițiator apel: Eu, personal, da. Îmi pare rău… în ultima vreme. Dacă mă întrebați acum 2 ani, aș fi zis nu. Un combo: și politic, și administrativ. Lucrurile sunt spuse într-un anumit fel ca să înțelegi despre ce e vorba.
Magistrații susțin că e necesară mobilizarea politicului în corectarea legislativă, pentru a fi înlăturate derapajele de orice fel.
Alin Bodnar, judecător, Forumul Judecătorilor din România: Problemele foarte multe pleacă de la modul în care e organizată o instanță. Colegiile de conducere – să fie așezate pe principii democratice, să fie aleși judecători din instanță, președintele instanței să aibă cu adevărat concursuri meritocratice, să nu fie puși pe sprânceană sau alte criterii.
Antonia Diaconu, procuror-șef DIICOT Pitești, inițiator apel: Să fie consultați cei care lucrează efectiv, cei de la bază: procurorii de la locale care lucrează cu ordine de protecție, polițistul de pe stradă care e obligat să dea ordin de protecție. Când ajungi să teoretizezi foarte mult la vârf, sunt aspecte practice care scapă.
Vicepreședintele CSM susține că statul de drept este pe cale de dispariție în România și e nevoie de modificări atât pe legile justiției, codul de procedură penală, dar și pe codul penal.
Claudiu Sandu, vicepreședinte CSM: Fără modificare legislativă sănătoasă și cuprinzătoare, de reforme a sistemului de justiție și reașezare a acestui sistem pe baza unui principiu de balanță de verificare și control, să fie pârghii de control care să împiedice asemenea situații în care magistrați să fie scoși din dosare, afectând grav independența. Nu e normal ca magistrații să fie scoși dintr-un dosar și detașați în altă instituție. Ar trebui să fie situații excepționale. Dacă evaluăm rezolvarea justiției, care a ajuns să revoce condamnări definitive, să excludă probe în dosar și să dea soluții pentru lipsa probelor excluse… ceea ce e absurd. Am ajuns într-un punct în care nu prea mai ai ce apăra. Nu poți spune că a afectat independența justiției când critici asemenea situații absurde care frizează și jignesc bunul simț. Nu am mari speranțe. Politicienii așteaptă să treacă emoția colectivă și caută să devieze sub așa fierbinte cu alte tipuri de manipulări publice.
Magistrații susțin că sunt deschiși la discuții și așteaptă întâlnirea cu președintele Nicușor Dan ca să-și expună nemulțumirile.
Scrisoare de solidaritate cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu
Magistrații care semnează scrisoarea deschisă își exprimă public solidaritatea cu colegii lor care au avut curajul să denunțe problemele și presiunile din sistemul de justiție. „Adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate! Iar tăcerea nu este o opțiune atunci când valorile profesiei sunt puse în pericol”, susțin magistrații în scrisoare.
Într-un mesaj publicat, joi seara, de judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova, magistrații se solidarizează cu judecătorii Laurențiu Beșu și Raluca Moroșanu.
Judecătoarea Sorina Marinaș de la Curtea de Apel Craiova a postat un mesaj de solidaritate cu magistrații „care au avut curajul de a sesiza problemele și presiunile din sistemul de justiție”.
Ea a subliniat că „adevărul și integritatea nu trebuie sancționate, ci protejate.”
De asemenea, Sorina Marinaș a afirmat că „justiția are nevoie nu doar de curaj, ci și de o reformă reală – în slujba cetățeanului”.
Mesajul de susținere este semnat de judecători și procurori din întreaga țară, respectiv de la DNA, DIICOT, Parchetul General, curți de apel, tribunale și judecătorii, dar și de instanțe militare.
În documentarul Recorder apar mai mulți procurori și judecători, unii cu identitatea protejată, care dezvăluie modul în care conducerea Curții de Apel București schimba în mod curent judecătorii din completuri pentru a obține decizii favorabile unor persoane acuzate de corupție. Printre dosarele analizate se numără cele ale lui Marian Vanghelie, Cristian Burci și Puiu Popoviciu.
Laurențiu Beșu face dezvăluiri despre fapte grave petrecute la Curtea de Apel București, instanță unde a activat o perioadă, după ce a fost mutat, prin delegare, de la Tribunalul Giurgiu. Beșu declară că noii săi colegi i-au spus că a fost mutat pentru că nu se mai dorea ca el să facă parte din completul care îl judeca pe medicul Mircea Beuran, acuzat de corupție.
Joi, la conferința de presă convocată de conducerea Curții de Apel București, judecătoarea Raluca Moroșanu a venit în fața conducerii instanței și a camerelor de luat vederi și l-a susținut public pe colegul ei, Laurențiu Beșu, care a apărut în documentar. Pe de altă parte, șefa Curții de Apel București a fost susținută de peste 30 de judecători. Președinta Curții, judecătoarea Liana Arsenie, a încercat să demonteze informațiile din ancheta Recorder și a formulat acuzații extrem de grave, precum încercarea de destabilizare a puterii judecătorești și chiar a ordinii constituționale.
De asemenea, mii de oameni au protestat în ultimele trei zile în mai multe oraşe din ţară – Bucureşti, Cluj, Iaşi, Sibiu, Timişoara, Braşov, în urma dezvăluirilor din documentarul Recorder privind problemele din justiţie.