Identitate şi valori culturale în context european, a fost tema unei conferinţe susţinute, astăzi, la Universitatea de Stat din Moldova. Manifestaţia ştiinţifică a fost organizată de Facultatea de Istorie şi Filosofie a USM în parteneriat cu Facultatea de Filosofie şi Istorie a Universităţii din Bucureşti. Evenimentul de tradiţie este dedicat dialogului academic.
Conferinta a pus in prim plan identitatea culturală în Europa, impactul integrării europene asupra valorilor şi diversităţii culturale, cât şi provocările şi oportunităţile pe care acestea le oferă.
IGOR ŞAROV, rector, Universitatea de Stat din Moldova: Tematica este una foarte variată. Tematica este una interdisciplinară şi ne dă posibilitatea încă o dată să scoatem în evidenţă, pe de o parte, atât problemele spinoase prin care a trecut istoria tumultoasă a Basarabiei ori a spaţiului românesc în general, cât şi tendinţe noi interdisciplinare în abordarea, spre exemplu, a filosofiei, sociologiei lingvistice ori istoriei.
VIOREL VIZUREANU, decan, Facultatea de Filosofie, Universitatea din Bucureşti: Personal eu voi vorbi despre o tradiţie transumanistă în filosofia modernă europeană, încercând să arăt că rădăcinile transumanismului contemporan se găsesc în nişte mişcări de idei care au început în secolul al şaptesprezecelea.
IGOR BERCU, decan, Facultatea de Istorie şi Filosofie USM: Această conferinţă are o importanţă majoră deoarece, după cum cunoaşteţi, Republica Moldova a păşit pe calea integrării europene, iar patrimoniul cultural este un aspect important al IQ-ului comunitar...
Ediţia din acest an a reunit cercetători, cadre didactice şi experţi din domenii variate, care au subliniat importanța cooperării academice în promovarea cercetării culturale și istorice.
IGOR ŞAROV, rector Universitatea de Stat din Moldova: Este o relaţie fantastică şi această relaţie duce inclusiv şi la o mult mai mare participare a universităţii în peisajul învăţământului superior românesc. Spre exemplu, datorită Universităţii din Bucureşti, am devenit membrii ai consorţiului universitar, cel mai mare consorţiu de universităţi comprehensive din România.
MARIAN PREDA, rector, Universitatea din Bucureşti: Valul acesta de naţionalism, de suveranism, de autoritarsim va trece. Războiul de la graniţele noastre se va sfârşi odată. Între timp, noi trebuie să ne continuăm activitatea de educaţie, activitatea de cercetare şi de integrare comună a sistemelor noastre de educaţie, sistemelor noastre de valori, entităţilor culturale care au fost şi rămân parte esenţială a identităţii noastre comune româneşti.
Evenimentul face parte dintr-o serie de conferințe desfășurate alternativ între Chișinău și București, care au debutat în anul 2020 şi se află deja la a şasea ediţie.