Justiție

Dosarul Băncii Sociale: Șase persoane recunoscute vinovate de încălcarea regulilor de creditare

video

Patru membri ai Consiliului Băncii Sociale au fost găsiți vinovați de încălcarea regulilor de creditare, care a cauzat instituției bancare pagube de aproape 130 de milioane de lei.

Ţinând cont de vârstele înaintate ale celor patru, magistraţii Judecătoriei Chişinău au decis ca fiecare inculpat să plătească câte o amendă de 60 de mii de lei. Aceştia au fost privaţi de dreptul de a ocupa funcții sau de a exercita activități financiar-bancare pe un termen de cinci ani. 

Instanța a încasat de la inculpaţi 127 de milioane de lei, suma prejudiciilor, pentru că, în 2013, cei patru - Mihai Severovan, Evghenia Abramova, Aglaia Ostrovscaia, Valentina Andreev - au aprobat acordarea creditelor în valoiare de 130 de milioane de lei pentru trei companii rezidente cu încălcarea regulilor de creditare. 

În final, creditele nu au fost rambursate în totalitate. În prezent, doar administratorul unei singure firme din cele trei a ajuns după gratii. Iar cauza penală pe numele președintelui Consiliului băncii a fost oprită, deoarece acesta a decedat.

Aceasta este decizia primei instanțe și, prin urmare, decizia poate fi atacată la Curtea de Apel Chişinău. 

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter