Social

În Republica Moldova vor fi deschise spălătorii sociale pentru categoriile defavorizate

post-img
imagine simbol

În Republica Moldova vor fi deschise 16 spălătorii de care vor beneficia, gratuit, peste 1.500 de persoane din grupurile social vulnerabile. Astăzi au fost înmânate certificatele de grant organizaţiilor societăţii civile, beneficiarii proiectului care vor implementa acest serviciu social în localităţi.

Olesea Harti este administratorul "Asociaţiei Băştinaşilor Zubrea" din satul Zubreşti, raionul Străşeni. Acolo va fi înfiinţată una dintre aceste spălătorii sociale, în colaborare cu Primăria din localitate.

OLESEA HARTI, beneficiar grant, sat Zubreşti: „Noi am fost prin cei ambiţioşi care am optat pentru bugetul maxim de 21.900 de euro acordaţi de finanţatori şi 3.100 de APL-ul din Zubreşti. Crearea serviciilor sociale generale este un vis al organizaţiei noastre pentru că suntem din comunitate, cunoaştem oamenii de acolo, vedem cât de necesare sunt aceste servicii.”

INA CIUBOTARU, primar, sat Viişoara, raion Edineţ : „Este o oportunitate de a dezvolta satele şi anume de a ajuta persoanelor social-vulnerabile, familiile cu mulţi copii, vârstnicii care sunt lăsaţi în singurătate. Eu sper că proiectul nostru o să ne aducă multe beneficii. Avem 300 de beneficiari care vor fi ajutaţi.”

Spălătoriile sociale vor oferi, gratuit, servicii de spălare şi uscare a hainelor, contribuind la îmbunătăţirea calităţii vieţii persoanelor din grupurile defavorizate.

LUDMILA MALCOCI, director executiv, IP Keystone Moldova: „Este o colaborare între OSC-uri şi APL-uri. La baza acestei colaborări stau anumite memorandumuri de colaborare. Organizaţiile neguvernamentale beneficiază de grant pentru că, de fapt, este vorba despre capacitatea ong-urilor de dezvoltare a unor servicii sociale.”

EXCELENŢA SA JANIS MAZEIKS, ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova : „Uniunea Europeană a sprijinit şi va sprijini organizaţiile societăţii civile inclusiv cele de la nivel local pentru a fi cât mai aproape de cetăţenii şi comunităţile locale. În cooperare cu autorităţile publice locale, OSC-urile pot crea schimbări transformatoare.”

VASILE CUŞCA, secretar de stat, Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale : „Apreciem acest proiect, acest efort comun al partenerilor noştri, între societatea civilă şi autorităţile publice locale. Sperăm că prin acest proiect vom avea impact asupra serviciilor sociale. ”

Proiectul este finanţat de Uniunea Europeană şi co-finanțat și implementat de un consorțiu format din trei organizații ale societății civile: Keystone Moldova, Dorcas Moldova și Neoumanist. Bugetul total este de peste un milion de euro.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter