Extern

Ursula von der Leyen și liderii UE, la Kiev, la patru ani de la invazia rusă

post-img
Înalţii oficiali de la Bruxelles vor vizita şi situri unde atacurile aeriene ale Rusiei au produs distrugeri în infrastructura energetică ucraineană

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, participă marţi la o ceremonie memorială la Kiev, alături de alţi lideri europeni, pentru a-şi exprima solidaritatea cu Ucraina, care rezistă de patru ani invaziei ruse, relatează tvrinfo.ro, cu referire la dpa şi AFP.

Von der Leyen a informat pe X că a sosit deja în capitala ucraineană pentru a reafirma sprijinul financiar şi militar „de nezdruncinat” al UE pentru Ucraina şi ajutorul pe tot parcursul acestei ierni aspre. Ea a consemnat că este a zecea sa vizită în ţară de la începutul războiului şi a insistat asupra „mesajului clar către poporul ucrainean şi către agresor: nu vom ceda până nu se restabileşte pacea”.

Înalţii oficiali de la Bruxelles vor vizita şi situri unde atacurile aeriene ale Rusiei au produs distrugeri în infrastructura energetică ucraineană.

Și liderii ţărilor nordice şi baltice călătoresc la Kiev marţi, ca să marcheze patru ani de la invazia rusă în Ucraina, să-l întâlnească pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi să evalueze continuarea sprijinului militar pentru Ucraina, sancţiunile împotriva Rusiei şi negocierile de pace promovate de SUA.

Prim-ministrul Danemarcei, Mette Frederiksen, prim-ministrul Suediei, Ulf Kristersson, şi preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, şi-au anunţat vizita în capitala Ucrainei în declaraţii separate din birourile lor respective, alături de liderii ţărilor baltice.

La Kiev, liderii ţărilor nordice şi baltice se vor alătura preşedintei Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, şi preşedintelui Consiliului European, Antonio Costa, care au sosit deja în capitala Ucrainei

Vizita lor este însă umbrită de blocarea de către Ungaria şi Slovacia a unui nou pachet de sancţiuni ale Uniunii Europene împotriva Rusiei, observă dpa. Cele două state membre sunt considerate cele mai apropiate de Rusia dintre cele 27 din UE.

Budapesta şi-a exercitat luni dreptul de veto şi împotriva unui pachet de ajutoare europene pentru Ucraina; este vorba de 90 de miliarde de euro, din care 60 de miliarde alocate explicit pentru apărarea împotriva agresiunii ruse.

Marţi, începutul celui de-al cincilea an de război va fi marcat şi printr-o videoconferinţă a Coaliţiei de Voinţă pentru sprijinirea Ucrainei, eveniment organizat de preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer.

În Germania, de asemenea membră a Coaliţiei, preşedintele Frank-Walter Steinmeier şi ministrul de externe Johann Wadephul vor participa la o rugăciune pentru pace la Catedrala Franceză din Berlin. În capitala germană este programat în cursul serii şi un marş de solidaritate cu Ucraina, la Poarta Brandenburg. Manifestări similare sunt anunţate şi la Bremen, Stuttgart, Munchen şi Koln.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter