Social

„Discuție de suflet și de responsabilitate” între PS Nectarie de Bogdania și Igor Grosu

post-img
„Discuție de suflet și de responsabilitate” între Nectarie de Bogdania și Igor Grosu

Episcopul vicar al Arhiepiscopiei Chișinăului, Nectarie de Bogdania, a avut marți „o discuție de suflet” și „de responsabilitate” cu președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu.

„Întâlnirea s-a desfășurat într-o atmosferă de deschidere și respect reciproc, având ca temelie gândul comun că poporul se poate întări doar prin valorile nepieritoare ale credinței, unității și iubirii de aproapele. Biserica și Statul, fiecare în rânduiala sa, sunt chemate să vegheze asupra sufletului națiunii – una prin rugăciune și prin lumina Evangheliei, cealaltă prin înțelepciunea ocârmuirii și prin grija față de binele comun”, se meționează într-un comunicat al Mitropoliei Basarabiei.

Ierarhul Mitropoliei Basarabiei a pledat pentru cultivarea armoniei, pentru buna înțelegere și solidaritatea între oameni, „pentru a vindeca rănile trecutului și a clădi un viitor în spiritul credinței și al valorilor noastre tradiționale”.

De partea cealaltă, președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, a exprimat importanța rolului Bisericii în consolidarea identității spirituale a poporului, „evidențiind că aceasta rămâne o pavăză a valorilor nepieritoare, un liant între generații și o temelie de nezdruncinat a unității naționale”.

Oficialul a subliniat necesitatea unui parteneriat „viu și rodnic” între instituțiile statului și Biserică, pentru ca „împreună să poată înălța proiecte menite să aducă pace, educație și bunăstare sufletească întregii comunități”.

Cei doi interlocutori au pledat pentru reafirmarea dorinței de a întări legăturile de colaborare și de a sprijini inițiativele menite să susțină viața spirituală și socială a credincioșilor din Basarabia.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter