Sport

Lupta în trei pentru titlu: Petrocub, Zimbru și Sheriff, la egalitate

post-img
Petrocub Hâncești a fost învinsă de Sheriff Tiraspol și nu mai are avantaj în fruntea clasamentului.

Lupta pentru titlul de campioană a Republicii Moldova la fotbal devine din ce în ce mai strânsă. Petrocub Hâncești a fost învinsă de Sheriff Tiraspol și nu mai are avantaj în fruntea clasamentului. "Leii" sunt la egalitate cu Zimbru Chișinău, care s-au impus în partida cu Dacia Buiucani.

La nici trei minute de la fluierul de start, Jayder Asprilla Moreno a adus-o deja în avantaj pe Sheriff Tiraspol. Alte modificări pe tabelă nu au intervenit, așa că Petrocub Hâncești a fost învinsă cu 1 la 0 și a pierdut teren în lupta pentru titlu. În clasament, "leii" sunt pe prima poziție, dar au doar cu un punct mai mult decât "viespile", care ocupă a treia poziție. Cele două formații sunt despărțite în clasament de Zimbru Chișinău, care este la egalitate cu prima clasată, după victoria de 3 la 2 în partida cu Dacia Buiucani. Ucraineanul Danylo Boyko, ivorianul Abou Dosso și belarusul Denis Kozlovskiy au pus umărul la succesul galben-verzilor.


În etapa următoare din prima ligă a Republicii Moldova, Petrocub Hâncești își va încerca puterile cu Milsami Orhei, actuala deținătoare a titlului de campioană, aflată acum pe locul patru. Zimbru Chișinău are programat meciul cu FC Bălți, care este penultima clasată, iar Sheriff Tiraspol va primi vizita formației Dacia Buiucani, care are doar un punct la activ.

author-img_1

Adrian Său

Reporter