Mai sunt două săptămâni până la începutul vacanţei de vară, iar în taberele de odihnă din apropierea Chişinăului pregătirile sunt în toi. Angajaţii fac ordine în încăperi, vopsesc, zugrăvesc, dezinfectează spaţiile comune şi amenajează curţile. Autorităţile municipale spun că, în acest sezon, biletele vor fi mai scumpe faţă de anul trecut. Totuşi părinţii vor achita doar 20% din costul total al unui sejur. Astfel, peste zece mii de copii se vor odihni în 17 tabere cu sejur de zi şi trei tabere cu sejur de zece zile aflate în gestiunea Primăriei Chişinău.
IGOR GODINA, director, Tabăra "Cireşarii": S-a investit în blocul sanitar, am schimbat toate saltelele. La blocul alimentar s-a procurat utilaj: două frigidere mari pentru fructe şi legume. Pentru copii s-a pregătit programul de activităţi: sport de două ori pe zi , piscină de două ori pe zi, avem ring de dans în fiecare seară.
Lucrările sunt pe ultima sută de metri şi la tabăra "Poieniţa Veselă". Camerele au fost deja amenajate, iar acum au rămas doar pregătirea curţii şi a piscinei.
ANA NEAMŢU, jurnalist TVR MOLDOVA: În camere s-a făcut curăţenie şi dezinfecţie, iar paturile au fost aranjate. În fiecare încăpere pot fi cazați de la trei până la zece copii. În această vară aici urmează să se odihnească aproximativ 3.500 de copii.
ION PATIC, director, Tabăra "Poieniţa Veselă": Avem deja solicitări. Prima tură este deja completată. Sunt căsuţele pe care le avem încă de când a fost deschisă tabăra – 16 căsuţe cu câte zece locuri. Căsuţele noi pe care le-am construit noi, sunt câte trei patru copii în odaie.
În următoarea perioadă, taberele de odihnă urmează să fie inspectate de specialiştii care vor verifica dacă sunt pregătite pentru a găzdui copii.
ANDREI PAVALOI, şef adjunct, DGETS Chişinău: Este creată o comisie din care face parte inclusiv centrul de sănătate publică, pompierii şi alte structuri responsabile de buna funcţionare a taberelor cu care mergem şi inspectăm taberele din afara oraşului pentru a ne asigura de faptul că copii vor fi în siguranţă în perioada estivală.
În acest an, biletele vor fi mai scumpe anunţă municipalitatea. Astfel, costul pentru cele 15 zile într-o tabără cu sejur de zi va fi de 2.970 de lei, cu 120 de lei mai mult faţă de anul trecut. Părinţii, însă, vor achita doar 20% din preţ, adică 594 de lei. Un sejur complet de zece zile într-o tabără va costa, în acest an, 4.300 de lei, cu 200 de lei mai mult faţă de sezonul precedent. În acest caz, părinţii vor scoate din buzunar 860 de lei.
Citește și: De la IT la sport: Ce tabere aleg părinții pentru vacanța de Paști și cât costă acesteaÎn acest an, municipalitatea va aloca 36 de milioane de lei pentru funcţionarea taberelor de odihnă, dintre care patru milioane au fost cheltuite pentru pregătirea sezonului estival.