România rămâne ferm angajată pe parcursul euroatlantic asumat, iar opțiunea poporului român este de a se alătura spațiului comun care valorizează pacea. Este mesajul pe care îl transmite ministrul apărării naționale al României, Angel Tîlvăr, tuturor aliaților României. Ministrul a vizitat astăzi, împreună cu ambasadoarea SUA la București, Kathleen Kavalec, Baza 57 Aeriană „Căpitan Aviator Constantin Cantacuzino”, de la Mihail Kogălniceanu. La activitate a participat, de asemenea, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene, generalul-locotenent Leonard Baraboi.
Cei doi oficiali au avut o întâlnire cu o delegație formată din atașați ai apărării din țările membre ale NATO, acreditați la București, aflați în vizită de informare în Baza 57 Aeriană.
În cadrul discuțiilor, Angel Tîlvăr și-a exprimat aprecierea pentru nivelul ridicat al colaborării aliaților din NATO cu România, ceea ce reprezintă o expresie concretă a solidarității și o dovadă a validității scopului fondator al Alianței, acela de a asigura apărarea fiecărui stat din spațiul euroatlantic și a descuraja orice agresiune împotriva teritoriului aliat.
„M-am întâlnit în repetate rânduri cu atașații militari din țările aliate acreditați la București, fie în format bilateral, fie în cadru aliat și mă bucur să am ocazia să vă întâlnesc și aici, în cea mai importantă bază militară de pe flancul estic al NATO. Transmit mulțumiri, prin dumneavoastră, fiecăreia dintre țările pe care le reprezentați cu onoare, pentru contribuțiile lor esențiale la consolidarea apărării pe sectorul românesc al flancului estic al Alianței. Am simțit nevoia să transmit tuturor aliaților noștri că România rămâne ferm angajată pe parcursul euroatlantic asumat, că opțiunea poporului român de a se alătura spațiului comun care valorizează pacea, democrația și libertatea rămâne solidă, la fel și decizia de a ne aduce propria contribuție la întărirea securității în regiune", a declarat ministrul Angel Tîlvăr în discuția cu atașații militari.