În satul Sofia, din raionul Drochia, există o moară diferită față de celelalte din țara noastră. Pentru că, aici este amenajat și un mic muzeu cu diverse obiecte vechi. Care este istoria acestora, aflăm în cele ce urmează.


Eugen Istrati a construit această moară modernă, câțiva ani în urmă.

EUGEN ISTRATI, proprietar moară, s. Sofia, r. Drochia: Mă ocupam pe la piețe și duceam morcov, ceapă, la un moment dat am văzut că ar merge și făina. De la o moară duceam făină și duceam la piață. A început alt an de grâu și făina nu era de calitate. Duceam la oameni și aveam probleme. Atunci am înțeles că trebuie să am moara mea și eu să fac făină ca să știu ce dau la om și să pot răspunde de marfă. Aici și s-a început să am nevoie de moară."


Colectând grâu de prin sate, i-a venit inspirația și pentru altceva.

"Văzând multe lucruri vechi, care, practic stăteau și se aruncau. De la asta și mi-a venit ideea, să le colecționez, le aduc aici ca să le pun și să vadă lumea. Pentru mine a fost o plăcere ca să adun toate aceste lucruri....Ceasuri, fier de călcat, aparate foto, video de prin anii 80-90, lucruri din lemn sculptate manual. Toate sunt de aici de pe loc, nimic de peste hotare. De la oameni simpli din sate. Colecționate și aduse."

În aproape zece ani, a adunat obiecte de demult, din toată republica.

"Ceasuri sunt peste 100, nu-s toate aici. Mai sunt și în altă parte. O bună parte de aici din sat. Oamenii veneau la moară și aduceau. Mă uitam unul vine cu un ceas, pune acolo lasă fie, să vadă copiii, nepoții...Majoritatea le-am cumpărat. Chiar dacă veneau și mi le dădeau gratis, eu le ofeream ceva oamenilor: un sac de făină, ulei, nu se duceau oamenii cu mâna goală chiar dacă și aduceau."

Cu atâtea ceasuri pe perete, timpul se scurge altfel. Că nici nu simți când trece, când sunt atâtea de făcut.

Are și două foale, mai rar întâlnite în zilele noastre.

"De la un țigan le-am luat. Se ocupa cu fierul, făcea diferite lucruri din metal. Când metalul îl înfierbânta, făcea aer la cărbune. Și prelucra metalul. Tot așa stăteau aruncate la el când m-am dus să iau grâul. Am dat vreo 2000 lei pe ele și le-am luat."

Și aceste camere de filmat au ajuns bune de pus în muzeu.

"Pe timpuri, când aveam vreo 18 ani, filmam cu camera aceasta pe la nunți, cumetrii, petreceri. Acum a devenit obiect din colecție, e a mea personală, pe altele le-am pus lângă ea, ca să se păstreze mai departe."

Are grijă de fiecare exponat și o dată pe săptămână le curăță.

Fiecare lucru vechi are pentru el o însemnătate aparte.