Potrivit informațiilor recent publicate, la 01.01.2023 în regiunea transnistreană a Republicii Moldova erau private ilegal de libertate cel puțin 1806.
Astfel, rata de încarcerare în acest teritoriu este de aproximativ 451 𝐝𝐞 𝐝𝐞𝐭̦𝐢𝐧𝐮𝐭̦𝐢 𝐥𝐚 𝟏𝟎𝟎.𝟎𝟎𝟎 𝐝𝐞 𝐥𝐨𝐜𝐮𝐢𝐭𝐨𝐫𝐢, în creștere cu aproximativ 16 unități, comparativ cu anul trecut. Această cifră depășește de peste 4 ori media europeană de încarcerare și aproape de 2 ori pe cea a Republicii Moldova (fără regiunea transnistreană). Totodată, aceasta reprezintă 𝐜𝐞𝐚 𝐦𝐚𝐢 𝐦𝐚𝐫𝐞 𝐫𝐚𝐭𝐚̆ 𝐝𝐞 𝐢̂𝐧𝐜𝐚𝐫𝐜𝐞𝐫𝐚𝐫𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐄𝐮𝐫𝐨𝐩𝐚.

Din totalul de 50 de hotărâri pronunțate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului în „cauzele transnistrene”, în 29 dintre ele (‼️58 %) Curtea a constatat încălcarea drepturilor reclamanților ca urmare a privării ilegale de libertate și detenția în condiții inumane în regiunea transnistreană.
Potrivit pretinsului împuternicit local pentru drepturile omului, pe parcursul anului 2022, în penitenciarele din regiunea transnistreană, au fost înregistrate 14 decese.
În contextul săptămânii ONU de Susținere a Victimelor Torturii, Asociația Promo-LEX reiterează importanța asigurării accesului liber pentru instituțiile naționale și internaționale de monitorizare în locurile privative de libertate din stânga Nistrului ca factor determinant pentru asigurarea respectării drepturilor omului pe întreg teritoriul R. Moldova.