Liderul Partidul Socialiștilor din Republica Moldova, Igor Dodon, a anunțat că deputatul Grigorii Uzun este candidatul propus de formațiune pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia. Alegerile urmează să aibă loc pe 15 noiembrie 2026. Declarația a fost făcută joi, 10 septembrie, în cadrul unui briefing de presă.
„Cred că cel mai potrivit candidat al PSRM este Grigorii Uzun. El este responsabil de organizația teritorială a Partidului Socialiștilor și a mai candidat la funcția de bașcan, unde a obținut un rezultat bun. Decizia va fi luată după 16-17 septembrie, iar în săptămâna următoare vom face public cine va fi candidatul nostru”, a declarat Igor Dodon.
La sfârșitul lunii august, Grigorii Uzun a propus păstrarea sistemului uninominal pentru alegerea celor 35 de deputați în Adunarea Populară a Găgăuziei, cu asigurarea reprezentării fiecărei localități. El a propus și modificarea numărului de semnături necesare pentru candidații independenți și pentru cei la funcția de bașcan, precum și includerea Consiliului Electoral Central al Găgăuziei în procedurile electorale.
La alegerile pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia din 2023, Grigorii Uzun a candidat cu susținerea PSRM și a ajuns în turul al doilea. Scrutinul a fost câștigat de Evghenia Guțul, candidata Partidului „Șor”, care a obținut 52 la sută din voturi, față de 47 la sută acumulate de Grigorii Uzun.
Potrivit portalului de știri Moldovacurata, în campania electorală din 2023 pentru funcția de guvernator al autonomiei găgăuze, Grigorii Uzun a recurs la narațiuni false despre Uniunea Europeană. În timpul unor dezbateri, el a afirmat că granturile UE pentru Republica Moldova sunt oferite cu impunerea unor condiții: majorarea vârstei de pensionare ori propaganda în favoarea LGBT, afirmație dezmințită de fact-checkeri independenți.
În 2025, în cadrul unui miting desfășurat la Chișinău la 1 mai, Uzun susținea, de la microfon, că autoritățile moldovenești distrug Găgăuzia: „Astăzi, sub pretextul combaterii banditismului, este distrusă o întreagă regiune. Și aici vorbim nu doar despre Găgăuzia, același lucru fiind valabil pentru toată Moldova. Dacă pierdem Găgăuzia, acesta va fi primul pas spre pierderea țării noastre, a suveranității acesteia. Ne paște pericolul să fim sclavi pe propriul pământ”. În același timp, Grigorii Uzun nu a comentat în niciun fel acțiunile echipei din Găgăuzia a oligrahului Ilan Șor, condamnat penal și care se ascunde acum în Rusia, care a corupt alegătorii, și nici eventualele încălcări de lege la alegerile pentru funcția de bașkan al Găgăuziei din 2023 la care el, la fel, a candidat.
De asemenea, Uzun a criticat decizia instanței de judecată prin care guvernatoarea Găgăuziei Evghenia Guțul a fost condamnată în vara curentă la șapte ani de privațiune de libertate pentru finanțarea ilegală a partidului.
Integrtatea gestionării veniturilor și intereselor personale
În cea mai recentă declarație de avere și interese personale, depusă în noiembrie 2025, deputatul Grigorii Uzun nu a indicat vreun loc de muncă sau vreun venit obținut din activitate, iar la solicitarea reporterului Moldova Curată să explice din ce a trăit nu a răspuns.
El indică, în schimb, faptul că a primit donații de la părinții săi la evenimente de familie: 12 mii de dolari, 3,8 milioane de ruble, ceea ce constituie cca 800 de mii de lei. În orașul Muravlenko din Rusia Grigorii Uzun deține un apartament cu suprafața de 77 metri pătrați, valoarea locuinței fiind de 1,7 milioane de ruble (circa 330.000 de lei).
Familia sa are în proprietate un automobil Toyota Land Cruiser din anul 2017 care valorează 1,4 milioane de lei și un automobil Toyota Hilux din anul 2014, cu valoarea de 1,6 milioane de ruble rusești, înregistrat în orașul Muravlenko. Lui Uzun îi aparține și un camion de mare tonaj de marca KAMAZ în valoare de 6,9 milioane de ruble.
Integritatea în funcțiile publice sau de partid
În timpul scurtului său mandat în Legislativ, în perioada februarie – iunie 2021, Grogorii Uzun, potrivit portalului Diez, a făcut parte din categoria deputaților care nu au rostit vreun cuvânt în plenul Parlamentului. În cadrul Adunării Populare s-a remarcat printr-un scandal atunci când, la o ședință, l-a amenințat pe vicepreședintele Adunării, Vladimir Kîssa, că-i „va băga microfonul într-un loc”.
În calitate de deputat, la 2 decembrie 2025, Grigorii Uzun a făcut o vizita la Moscova, unde a participat, împreună cu deputatul comunist Constantin Starîș, la conferința „Rolul interacțiunii fracțiunilor partidelor politice și blocurilor în cooperarea interparlamentară a țărilor CSI”. Conferința s-a desfăurat în sediul Dumei de Stat a Federației Ruse.
„Actuala majoritate parlamentară din Republica Moldova, din păcate, lucrează pentru denunțarea acordurilor CSI și refuză să utilizeze oportunitățile pe care le oferă această structură. În același timp, fracțiunea PSRM se pronunță consecvent pentru menținerea legăturilor cu CSI și consideră Comunitatea drept o organizație de importanță majoră pentru Republica Moldova”, a spus acolo Grigorii Uzun.
El este implicat activ, și în calitate de membru al Comitetului Executiv al PSRM, în colaborări cu structuri politice din Federația Rusă, chiar dacă acest stat este declarat o amenințare la adresa securității naționale a Republicii Moldova, prin Strategia securității naționale, adoptată în decembrie 2023. Astfel, în aprilie 2025, Grogorii Uzun, alături de colegii săi Olga Cebotari și Vlad Batrîncea, au fost într-o vizită la Moscova, la o conferință organizată de partidul care îl susține pe Vladimir Putin, „Edinaia Rossia”. Conferința se numea „Despre importanța victoriei asupra nazismului. Lecțiile creării ONU”.
Cazier judiciar
În ianuarie 2019, înainte de scrutinul parlamentar la care a candidat din partea PSRM, Grigorii Uzun a fost acuzat că a bătut un om. Incidentul a avut loc la sărbătoarea de Bobotează, desfășurată la unul din lacurile din orașul Vulcănești. Ulterior, în cadrul unui briefing, Uzun împreună cu avocatul său au relatat o cu toată altă versiune, afirmând că altercația ar fi fost inițiată de un grup de adepți locali ai democraților. Atunci Uzun risca detenție. Totuși, în septembrie 2019, potrivit declarației făcute de avocatul său, judecătorii au dispus încetarea procesului penal din motiv că acesta beneficia de imunitate în calitate de deputat al Adunării Populare din Găgăuzia.
Grigorii Uzun a avut și alte probleme cu legea. La 9 mai 2023, a purtat panglica Sf. Gheorghe, deși în Republica Moldova acestă acțiune se pedepsește cu amendă. Într-un final, poliția l-a amendat. Uzun nu a fost de acord cu această sancțiune și a contestat-o în instanță. La începutul anului 2025 instanța a anulat procesul-verbal, prevedea amendarea acestuia cu 4,5 mii de lei.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a stabilit pentru 15 noiembrie 2026 data alegerilor pentru funcția de bașcan al UTA Găgăuzia, după ce Adunarea Populară a Găgăuziei nu a reușit să adopte o decizie în acest sens. În aceeași zi vor avea loc și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei, pentru care urmează să fie aleși 35 de deputați.
Potrivit CEC, mandatele pentru Adunarea Populară sunt repartizate între unitățile administrativ-teritoriale din autonomie. Cele mai multe mandate revin municipiului Comrat - patru, municipiului Ceadîr-Lunga - trei, și orașului Vulcănești - trei. Câte două mandate vor fi atribuite localităților Congaz și Copceac, iar celelalte localități vor avea câte un mandat.