Sport

Două medalii într-o singură zi pentru Republica Moldova; Vitalie Eriomenco și Alexandru Solovei

post-img
Vitalie Eriomenco a intrat în posesia medaliei de argint

Evoluții spectaculoase pentru luptătorii de stil greco-roman la ediția din acest an a Campionatului Mondial de lupte U-23, care se desfășoară în orașul Novi Sad, Serbia. Două medalii într-o singură zi au fost aduse țării noastre de către Vitalie Eriomenco și Alexandru Solovei.

Vitalie Eriomenco a intrat în posesia medaliei de argint, după ce, în finala categoriei de greutate de până la 63 kg, a cedat în fața azerului Ziya Babashov.

Până în ultimul act, Vitalie Eriomenco a repurtat patru victorii, în fața reprezentanților din Kazahstan, Suedia, Egipt și Kîrgîzstan. După această performanță, sportivul nostru a urcat pentru al treilea an consecutiv pe podiumul de premiere al Campionatului Mondial de lupte U-23.

La rândul său, Alexandru Solovei a cucerit medalia de bronz în cadrul aceleiași competiții. El a trecut în finala mică a categoriei de greutate de 77 kg de Nakibov Doniyorkhon din Uzbekistan.

Deplasarea lotului național de lupte la mondialele de lupte U-23 a fost posibilă cu suportul financiar al Ministerului Educației și Cercetării.

author-img_1

Ion Calmis

Editor