Economic

Peste 700 milioane lei încasați în scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri

post-img
imagine simbol

Serviciul Fiscal de Stat (SFS) informează că, în primul trimestru al anului 2024, din totalul veniturilor acumulate la Bugetul public național, suma încasată în scopul stingerii obligațiilor fiscale ale contribuabililor restanțieri constituie 729,1 milioane lei, inclusiv 249,8 milioane lei în luna martie curent.

De asemenea, în perioada primului trimestru al anului 2024 au fost recepționate 16 solicitări de recuperare a creanțelor de la statele străine. La situația din 31 martie 2024, este declanșată procedura de executare silită față de 106 debitori, conform solicitărilor recepționate de la statele străine.

În parte ce ține de cooperarea cu executorii judecătorești, în cauzele în care statul deține calitatea de creditor, prin intermediul SFS pe parcursul primului trimestru ale anului 2024 au fost recepționate 7 107 de încheieri ale executorilor judecătorești.

Suplimentar la atribuțiile prevăzute de legislația fiscală, SFS percepe în modul stabilit de executare silită a obligației fiscale neonorate în termen, împrumuturile interne și externe cu destinație specială acordate agenților economici prin intermediul Ministerului Finanțelor, dobânzile aferente acestora.

Astfel, pe parcursul primului trimestru al anului 2024, urmare a aplicării măsurilor de executare silită au fost încasate mijloace bănești în contul stingerii datoriilor cu termen expirat în sumă totală de 1,7 milioane lei și 36,10 mii EURO, ceea ce reprezintă mai mult față de perioada similară a anului precedent cu 72,8 mii lei, sau cu 4,4%.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter