Ministerul Educației și Cercetării a achiziționat 57 de microbuze noi, care vor fi repartizate în 30 de raioane, municipii și în regiunea găgăuză. Primul lot, format din 38 de microbuze, a fost distribuit vineri în cadrul unui eveniment public. Cele mai multe unități sunt prevăzute pentru raioanele Florești și Ocnița – câte 5, Cahul – 4, iar Cantemir, Edineț, Leova și Ștefan-Vodă – câte 3.
Noile unități de transport au o capacitate de 17 locuri. Microbuzele sunt dotate cu centuri de siguranță pentru pasageri, truse de prim ajutor, stingătoare și sisteme speciale de semnalizare și securitate. Vehiculele au marcaje reflectorizante și casete luminoase cu inscripția „Transport elevi”, pentru a fi ușor identificate în trafic. Ușa compartimentului pentru pasageri este controlată de conducătorul auto, pentru o urcare și coborâre mai sigură a copiilor.
„Locul în care trăiește un copil nu trebuie să-i limiteze accesul la o școală bună. Pentru mii de elevi din sate, transportul școlar este ceea ce face posibil ca ei să ajungă în fiecare zi la școală, în siguranță și la timp. Cele 57 de microbuze noi înseamnă mai mult decât o investiție în transport: înseamnă acces la educație, mai multe oportunități pentru copii și mai multă siguranță pentru familiile lor. Vom continua să înlocuim unitățile vechi și să dezvoltăm o rețea de transport școlar sigură și modernă în toată țara”, a declarat ministrul Educației și Cercetării, Dan Perciun.
Noile microbuze vor fi utilizate pentru transportarea elevilor către instituțiile de învățământ, inclusiv a copiilor din localitățile în care nu există școli și învață în instituții din localitățile învecinate. Acestea vor putea fi folosite și pentru deplasarea elevilor la activități educaționale și extrașcolare.
Microbuzele sunt transmise în folosință gratuită organelor locale de specialitate în domeniul învățământului. Consiliile raionale, împreună cu organele locale de specialitate, vor asigura utilizarea și întreținerea corespunzătoare a unităților de transport, în conformitate cu reglementările în vigoare.
Parcul de transport școlar din Republica Moldova a fost extins în ultimii ani atât din bugetul de stat, cât și cu sprijinul partenerilor externi. În 2024, în raioanele țării au fost repartizate 72 de microbuze achiziționate cu sprijinul României și Bulgariei, iar în 2025 școlile au primit alte 33 de unități de transport, dintre care 10 finanțate de Uniunea Europeană și 23 procurate din bugetul de stat.
Tot în cadrul modernizării transportului școlar, microbuzele au fost dotate cu sisteme GPS și conectate la o platformă digitală care permite monitorizarea în timp real și optimizarea rutelor. În prezent, transportul școlar asigură zilnic deplasarea a aproximativ 16.000 de elevi către instituțiile de învățământ și activitățile educaționale.