„Vadim Ceban rămâne președinte interimar al Consiliului de Administrare la Modovagaz până la desemnarea unui președinte plenipotențiar", a spus Constantin Borosan, secretar de Stat al Ministerului Energiei, în contextul în care Ministerul Energiei a anunțat, marți, că a desemnat conducerea întreprinderii moldo-ruse în conformitate cu rezultatele concursului organizat în vara lui 2024.
„Într-adevăr, câștigătorul concursului, domnul Dorin Junghietu, astăzi este ministrul Energiei, funcție incompatibilă cu activitatea în cadrul unei societăți comerciale. Deci, au fost desemnați trei din patru membri în Consiliul de Administrare”, a declarat Constantin Borosan, secretar de Stat al Ministerului Energiei în platoul emisiunii „Punctul pe AZi" de la TVR Moldova.
„Deci, vicepreședinte este Vadim Ceban, doi membri, domnul Eduard Calancea și domnul Radu Mandraburca sunt membri din partea Ministerului Energiei. Alți cinci membri reprezintă Gazprom. Și vicepreședintele Consiliului de Administrare, Vadim Ceban, a fost desemnat președinte interimar al Consiliului de Administrare până la desemnarea unui președinte plenipotențiar."
Consiliul de Observatori este alcătuit din șase membri: doi sunt delegați de Ministerul Energiei, iar patru - de Gazprom. Consiliul de administrație este format din nouă membri, din care patru sunt desemnați de Ministerul Energiei, iar cinci sunt reprezentanții Gazprom.
„Anul trecut, a fost concurs pentru selectarea membrilor în Consiliul de Administrație, patru persoane", a explicat Borosan.
Fiind întrebat când va fi numit noul șef al Moldovagaz, secretarul de Stat a afirmat că urmează a fi desemnat membru și atunci va fi pus pe agenda Consiliului de Observatori.
Citește și: Ce amendă a plătit Ministerul Energiei pentru felul în care a organizat concursul la Moldovagaz
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a prezentat marți colectivului SA Moldovagaz noua componență a Consiliului de administrație a întreprinderii.
Funcția de președinte a rămas neacoperită din cauza incompatibilității de funcții a lui Dorin Junghietu, care a câștigat concursul și deține în prezent funcția de Ministru al Energiei. Astfel, interimatul va fi exercitat de către vicepreședintele Consiliului de administrație, Vadim Ceban.
În iulie 2024, după anunțarea rezultatelor consurului pentru conducerea Moldovagaz, Vadim Ceban a denunțat o lipsă de transparență în ceea ce privește desfășurarea, punctajul și rezultatele concursului și a demarat un proces împotriva Ministerului Energiei, instituție împreună cu care era angajat să efectueze achizițiile de gaze pentru perioada de iarnă 2024 - 2025.
Instanța a admis parțial cererea șefului de la Moldovagaz în noiembrie 2024, pe baza legii accesului la informațiile de interes public. Totodată, Vadim Ceban a cerut în instanță anularea rezultatelor acestui concurs. Procesul este în plină desfășurare, a doua ședință de examinare a cauzei urmând să aibă loc în septembrie 2025.
Emisiunea poate fi urmărită integral mai jos: