TV Network
Canalele TVR
Social

Criză de medicamente pentru bolnavii de cancer. Ministrul Sănătății dă vina pe Centrul de achiziții

Director adjunct al Institutului Oncologic, Iurie Bulat

Interferonul, folosit în tratamentul unor bolnavi de cancer de piele, nu este singurul medicament care lipsește din instituțiile medicale. Conducerea Institutului Oncologic spune că apar periodic probleme și cu alte medicamente, folosite de un număr mai mare de pacienți. În aceste cazuri, medicii recurg la tratamente alternative. Ministrul Sănătății spune că problema este una cronică și ține de sistemul de achiziții, care urmează să fie modificat.

Interferonul este indicat pacienților cu tumori ale pielii, în special în cazurile de melanom malign. Este administrat mai ales după intervenția chirurgicală și este folosit în imunoterapie, pentru stimularea sistemului imunitar. Conducerea Institutului Oncologic spune că medicamentul lipsește de aproape jumătate de an.


IURIE BULAT, director adjunct, Institutul Oncologic: Este important prin faptul că doar el este accesibil în Republica Moldova din categoria imunoterapiilor. Pe parcursul anului, au necesitate de tratament cu acest preparat în jur de 50-60 de bolnavi şi dacă preparatul a lipsit patru luni, numărul este de vreo 20 de bolnavi care nu au beneficiat de acest preparat. Cum am procedat noi, pacienţii au două opţiuni- o supraveghere activă în perioada post operatorie pentru a depista cât mai devreme recurenţa şi a întreprinde măsuri terapeutice şi a doua variantă Este participarea în studiile clinice.


La Institutul Oncologic din Chișinău, singurul spital din Republica Moldova specializat în diagnosticarea și tratamentul bolilor oncologice, apar periodic probleme și cu alte medicamente, folosite mai frecvent în tratamentul pacienților.


IURIE BULAT, director adjunct, Institutul Oncologic: Am avut pe parcursul anului probleme cu alte medicamente, mai solicitate decât interferon, ca indicaţii, ca număr de pacienţi, care administrează tratament oncologic. Ceea ce ţine de alţi pacienţi avem alternative, le putem înlocui, folosi protocoale de tratament de altă linie, cumva putem compensa lipsa acestor medicamente.


Ministrul Sănătății spune că problema este una cronică și ține în special de modul în care sunt făcute achizițiile în sistemul sanitar. El a cerut ca, în cel mult două luni, să fie modificat regulamentul de organizare și funcționare al Centrului pentru achiziții publice centralizate în sănătate, instituția care cumpără inclusiv cantități mari de medicamente pentru unitățile sanitare publice.


ALEXANDRU GASNAŞ, ministrul Sănăţăţii: Înțeleg ce înseamnă lipsa unui medicament, dar problema nu este doar lipsa unui medicament sau mai ales a unui medicament oncologic. Eu aici văd problema în mecanismul de achiziții pe care îl avem în cadrul Centrului de achiziții centralizate în sănătate publică. Reacționează prea târziu atunci când un furnizor nu-și respectă obligațiile contractuale, pentru că aceste medicamente au fost contractate din timp, dar furnizorul nu și-a respectat această obligativitate. Și noi ne-am trezit că furnizorul nici nu a reacționat atunci când i s-a spus că e timpul să aducă aceste medicamente.


Autoritățile dau asigurări că Interferonul va fi livrat până la 15 septembrie. În fiecare an, aproximativ zece mii de persoane din Republica Moldova sunt diagnosticate cu cancer, iar circa 63 de mii de oameni se află în evidența medicilor cu diferite afecțiuni oncologice.

author-img_1

Lilia Țurcanu

Reporter