Actualitate

O nouă funcție pentru fostul ministru de Interne al R. Moldova, Ana Revenco

O nouă funcție pentru fostul ministru de Interne al R. Moldova, Ana Revenco

Fostul ministru de Interne al Republicii Moldova, Ana Revenco, ar putea avea o nouă funcţie. Preşedintele Maia Sandu a propus candidatura ei la şefia Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Într-o postare pe facebook, Revenco scrie că acum se pregăteşte pentru audierile din Parlament.

Scrisoarea prin care se propune numirea Anei Revenco în funcţia de director al Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării a fost semnată în această dimineaţă de către preşedintele Republicii Moldova şi expediată preşedintelui Parlamentului Igor Grosu. La rândul său, legislativul o va supune votului. În nota informativă se mai precizează că, cităm.


COMUNICAT DE PRESĂ, PREŞEDINŢIE :"Ana Revenco a deținut funcția de ministră a Afacerilor Interne. Având o vastă experiență în domeniul securității și comunicării strategice, a activat anterior și în funcția de Consilieră a președintei Republicii Moldova în domeniul apărării și securității naționale și secretar al Consiliului Suprem de Securitate".

Solicitată pentru un comentariu, Revenco a declarat că în cazul în care candidatura sa va fi aprobată de către deputaţi, va face tot posbilul ca Republica Moldoba să nu fie influenţată de manipulările externe şi de atacurile hibride.

ANA REVENCO fost ministru al Afacerilor Interne: „Voi depune tot efortul pentru a face ca oamenii să fie mai bine informaţi, pentru că un cetăţean informat înseamnă un om puternic şi abil să ia decizii care să îi aducă mai multă siguranţă, certitudine pentru viaţa şi viitorul său. Deocamdată ne pregătim pentru audierile din Parlament, după acre vom veni deja cu informaţii noi privind activitatea centrului”.


Amintim că, la sfârşitul lunii iulie, Parlamentul a aprobat în două lecturi proiectul de lege privind crearea Centrului pentru Comunicare Strategică și Combatere a Dezinformării. Iniţiativa este a preşedintelui Maia Sandu. Instituția va monitoriza toate informațiile din mediul online pentru a combate dezinformarea și răspândirea mesajelor care ar pune în pericol securitatea și interesele naționale. Mandatul viitorului director al Centrului este de cinci ani. Instituţia va avea şi un Consiliul format din 11 membri.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter