Actualitate

Premierul anunță mobilizarea armatei pentru înlăturarea gheții de pe trotuare din Chișinău

post-img
Armata Națională a fost mobilizată pentru înlăturarea gheții de pe trotuare
Sursa foto: MAI

Premierul Alexandru Munteanu a anunțat că autoritățile vor mobiliza armata și alte servicii publice pentru a degivra trotuarele și a asigura siguranța oamenilor în contextul lapoviței și poleiului care afectează Chișinăul și alte localități din țară.

„Chișinăul se confruntă cu lapoviță și polei, iar în alte localități din Republica Moldova situația este similară. Știu cât de greu este să ieși din casă și să te temi, la fiecare pas, căci poți aluneca. Vreau să știți că suntem aproape și acționăm cu toată seriozitatea pe care o impune această situație. Am luat decizia și am solicitat Armatei să intervină mâine, de la prima oră, pe teren, în Chișinău. Armata va sprijini degivrarea trotuarelor, iar Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale va pune la dispoziție nisip și material antiderapant. În alte localități, vom interveni la solicitare și, în caz de necesitate, vom mobiliza și alte servicii publice. Cel mai important este ca oamenii să se poată deplasa în siguranță”, se menționează într-o postare publicată pe pagina de Facebook a premierului Munteanu.

„Suntem deja în coordonare strânsă cu carabinierii, echipele Fulger și Scorpion, IGSU și Poliția, astfel încât intervențiile să fie rapide și vizibile acolo unde este cea mai mare nevoie. Avem pregătite aproximativ 40 de tone de material antiderapant, care la ora 07:00 vor fi preluate pentru repartizare, iar lucrările vizează cu prioritate accesul către spitale, intrările la pasajele subterane, zonele din preajma bisericilor și alte locuri cu circulație intensă. Intervenim atât în Chișinău, cât și la Bălți, pentru a sprijini serviciile municipale în depășirea acestei situații dificile.”

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis cod galben de polei și ghețuș pentru perioada 6.02.2026 - 9.02.2026. Pe întreg teritoriul țării se va menține polei, iar pe drumuri ghețuș.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter