Virusul COVID-19 poate activa acelaşi răspuns inflamator la nivelul creierului ca boala Parkinson, inducând un potenţial risc de afecţiuni neurodegenerative în viitor, potrivit unui nou studiu realizat de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Queensland, relatează Xinhua, citată de Agerpres.
"Am studiat efectul virusului asupra celulelor imune ale creierului, 'microglia', care sunt celulele cheie implicate în progresia bolilor cerebrale precum Parkinson şi Alzheimer", a declarat marţi Trent Woodruff, coautor şi profesor de farmacologie la Universitatea din Queensland.
Folosind sânge de la un donator uman, cercetătorii au crescut microglia în laborator şi au infectat celulele cu virusul SARS-CoV-2. Ei au descoperit că celulele "au devenit efectiv 'furioase', activând aceeaşi cale pe care proteinele Parkinson şi Alzheimer o pot activa în boală, inflamazomii", a adăugat Woodruff.
Potrivit studiului publicat în revista Molecular Psychiatry din portofoliul Nature, proteina spike a virusului COVID-19 a fost suficientă pentru a activa şi declanşa inflamazomul, care ar putea începe un proces cronic şi susţinut de ucidere a neuronilor.
"Deci, dacă cineva este deja predispus la boala Parkinson, a avea COVID-19 ar putea fi ca şi cum s-ar turna mai mult combustibil pe acel 'foc' din creier", a avertizat Woodruff.
Woodruff a declarat pentru Xinhua că echipa este interesată să continue investigaţiile asupra diferitelor variante ale proteinei spike pe microglia, deoarece consideră că "unele variante mai noi ar putea avea un răspuns şi mai puternic".
Examinarea impactului pe termen lung al unei infecţii anterioare cu COVID-19 asupra creierului este, de asemenea, următoarea ţintă pentru cercetători.
"Suntem interesaţi să infectăm şoareci cu virusul, să îi lăsăm să se recupereze şi apoi să monitorizăm şoarecii pentru simptomele motorii şi cognitive pe măsură ce îmbătrânesc. De asemenea, putem induce boala Parkinson la şoareci pentru a vedea dacă aceştia au un răspuns exacerbat după recuperarea după infecţie", a mai spus omul de ştiinţă.