Politic

Parlamentul Republicii Moldova implementează măsuri de economisire a energiei electrice și termice

post-img
imagine

Parlamentul Republicii Moldova a adoptat o serie de măsuri menite să optimizeze și să economisească consumul de energie electrică și termică, ca urmare a deciziei emise de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a Republicii Moldova.

BFCO

Printre măsurile implementate se numără reducerea iluminatului interior al clădirii Parlamentului cu cel puțin 30%, acolo unde este posibil. De asemenea, iluminatul decorativ și arhitectural a fost deconectat încă de la sfârșitul săptămânii trecute, imediat după emiterea deciziei CSE. În plus, sistemul de condiționare din birouri a fost oprit, iar unele ascensoare au fost deconectate pentru a reduce consumul de energie.

În scopul economisirii energiei, deputații și angajații Secretariatului Parlamentului au fost încurajați să evite utilizarea ascensoarelor, să opteze pentru folosirea scărilor și să deconecteze aparatele electrice care nu necesită un regim de funcționare permanent. Pentru a reduce consumul de energie termică, se recomandă reglarea temperaturii interioare la valori mai mici de 19°C și utilizarea termostatelor.

Aceste măsuri vin în contextul crizei energetice care afectează țara, iar autoritățile locale și centrale continuă să monitorizeze situația pentru a implementa soluții suplimentare care să contribuie la gestionarea eficientă a resurselor energetice în perioada următoare.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter