Chişinăul a făcut tot ce a putut pentru a îndeplini cele nouă recomandări înaintate de Comisia Europeană pentru inițierea negocierilor de aderare. Chiar şi aşa, mai sunt unele restanţe, în special, la capitolul reforma Justiţiei, care, însă, nu depind de autorităţi. Este declaraţia făcută de președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
MAIA SANDU preşedintele Republicii Moldova: „Știți că nu avem încă format Consiliul Superior al Procurorilor dar acest lucru nu depinde de guvernare, ci de procurori. Avem anume subiecte care încă s-au finalizat toate etapele, dar nu din cauza autorităților ci din cauza unor oameni din sistem care cu orice preţ încearcă să creeze aceste impedimente. Oricum, eu am speranța că evaluarea va fi suficient de bun ca să putem obține o decizie pozitivă în decembrie, dar vom continua să lucrăm.”
Potrivit şefului statului, în luna noiembrie, Comisia Europeană urmează să prezinte raportul despre progresele Republicii Moldova privind implementarea celor nouă condiționalități impuse. Iar astăzi, ministrul de Externe, Nicu Popescu, şi-a început vizita de lucru la Bruxelles, unde are programate întrevederi cu Olivér Várhelyi, comisarul european pentru vecinătate și extindere, Gert-Jan Koopman, care conduce Direcția Generală Vecinătate și Negocieri de Extindere a UE, dar și cu alţi oficiali europeni.