Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) au descins cu percheziții la Comisia Electorală Centrală din UTA Găgăuzia. Potrivit CNA, „au loc acțiuni de urmărire penală în dosarul coruperii alegătorilor”.
UPDATE: Adunarea Populară a votat convocarea deputaților de toate nivelurile din autonomie și au votat o declarație de susținere a deciziei CEC de la Comrat prin care Evghenia Guțul a fost declarată învingătoare în alegerile bașcanului. De asemenea Adunarea Populară se adresează corpului diplomatic acreditat la Chișinău.
UPDATE: Pentru ora 20:00 este programată ședința Adunării Populare din UTA Găgăuzia.
UPDATE: Potrivit președintei Comisiei Electorale de la Comrat, Iana Kovalenco, oamenii legii ridică listele electorale din turul II de scrutin, în cadrul unui dosar penal început în 2022, la care au fost comasate și alte dosare. Acest lucru se petrece în prezența ei, a spus ea.
UPDATE: La Comrat au loc altercații în fața instanței de judecată. Mai mulți membri și simpatizanți ai Partidului „Șor” s-au adunat la Judecătoria Comrat pentru a protesta împotriva descinderilor efectuate în dosarul coruperii alegătorilor din UTA Găgăuzia. Poliția îndeamnă cetățenii la calm, potrivit nokta.md.
UPDATE: Centrul Național Anticorupție împreună cu Inspectoratul Național de Investigație, sub conducerea Procuraturii Anticorupție, efectuează ridicarea listelor alegătorilor de la Judecătoria Comrat. Potrivit CNA, temei al acțiunii de ridicare constituie bănuiala rezonabilă privind includerea în listele alegătorilor a persoanelor decedate și aflate în afara R. Moldova și votarea din numele acestora. Astfel, în urma efectuării acțiunilor de urmărire penală în cauza penală privind finanțarea ilegală a campaniei electorale și coruperea alegătorilor, a apărut o bănuială rezonabilă că o parte din alegători au fost aduși organizat din alte raioane în scopul votării candidatului din partea Partidului Politic „Șor”. La fel, potrivit informației apărute, printre alegătorii care și-au manifestat votul în favoarea candidatului Guțul Evghenia, se numără persoane care se află peste hotarele Republicii Moldova și persoane decedate. Acțiunile sunt în desfășurare.
UPDATE: Susținătorii partidului Șor s-au adunat în apropierea CEC-ului Găgăuziei.
Citiți și: