Actualitate

Hurezeanu, la Bruxelles: Rusia instrumentalizează energia pentru a-și atinge interesele politice în R. Moldova

post-img
Emil Hurezeanu, la reuniunea miniștrilor de externe ai UE

Rusia instrumentalizează energia pentru a-și atinge interesele politice în Republica Moldova, susține ministrul Afacerilor Externe al României, Emil Hurezeanu, care a participat pe 27 ianuarie 2025 la reuniunea miniștrilor Afacerilor Externe din statele membre ale UE – Consiliul Afaceri Externe (CAE), organizată la Bruxelles.

FTR

Ministrul român a evidențiat sprijinul constant al României, atât prin furnizarea de energie electrică și gaz, cât și prin pledarea constantă, la nivelul UE, pentru creșterea sprijinului european pentru R. Moldova. Hurezeanu a salutat și anunțul Comisiei Europene privind acordarea unui sprijin financiar suplimentar de 30 de milioane de euro pentru gestionarea crizei energetice din regiunea transnistreană.

În cadrul reuniunii miniștrilor de externe ai UE, Hurezeanu a reiterat sprijinul României pentru parcursul european al Republicii Moldova și al Ucrainei. 

În cadrul discuțiilor privind agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, oficialul român a subliniat susținerea pentru suveranitatea, integritatea și independența Ucrainei, cât și importanța continuării sprijinului multidimensional al UE pentru Ucraina. A accentuat nevoia accelerării ritmului de acordare a sprijinului militar pentru Ucraina, inclusiv deblocarea sprijinului prin Instrumentul European pentru Pace/EPF și adaptarea mandatului Misiunii UE de Asistență Militară/EUMAM la cerințele din teren.

Ministrul Emil Hurezeanu a susținut necesitatea menținerii presiunii asupra Rusiei și pregătirea celui de-al 16-lea pachet de măsuri restrictive, care să fie adoptat în contextul marcării a trei ani de la debutul agresiunii ruse împotriva Ucrainei. A reafirmat sprijinul României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și a subliniat că orice discuție despre pace trebuie să implice atât Kievul, cât și vecinii acestuia care participă la eforturile de sprijinire a Ucrainei.

Ministrul s-a referit și la situația din Orientul Mijlociu și Siria, cât și la relațiile UE-SUA, subliniind importanța menținerii unei relații robuste, esențială în actualul context geopolitic. 

„UE trebuie să aibă o abordare coordonată în dialogul cu noua administrație de la Washington, inclusiv din perspectiva asigurării unui sprijin transatlantic solid pentru Ucraina și pentru creșterea rezilienței Republicii Moldova”, a spus Hurezeanu.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter