Actualitate

Chișinăul cere Tiraspolului să elimine tarifele aplicate abuziv pentru circulația mărfurilor

post-img
foto: Biroul Politici de Reintegrare

Experți de la Chișinău și Tiraspol au participat la prima reuniune din acest an a grupurilor de lucru pentru dezvoltarea transportului auto și infrastructurii drumurilor.

Experții de la Agenția Servicii Publice (ASP) au propus sincronizarea programului de lucru la punctele de înmatriculare a mijloacelor de transport din orașele Tiraspol și Râbnița (PÎMT), după un orar unic „luni-vineri”, deoarece doar aceste două subdiviziuni teritoriale sunt singurele din Republica Moldova care funcționează în regim zilnic „marți-sâmbătă”. 

La fel, experții ASP au subliniat necesitatea diversificării canalelor de programare pentru serviciile de înmatriculare în PÎMT, prin utilizarea numărului unic 14909, astfel încât locuitorii din regiunea transnistreană să aibă acces mai rapid la gama de servicii disponibile.

Chișinăul a solicitat eliminarea tarifelor abuziv aplicate de Tiraspol în procesul circulației mărfurilor, pentru unitățile de transport cu masa totală de peste 18 tone, considerându-le discriminatorii și dăunătoare pentru relațiile economice dintre cele două maluri ale Nistrului. În schimb, cei de la Tiraspol au propus Chișinăului să repare drumurile deteriorate din regiune. 

Tiraspolul a revenit la propunerea de a fi examinată posibilitatea înmatriculării cu plăci de model neutru a ambulanțelor din regiunea transnistreană. Chișinăul, însă, a reiterat condițiile legale și standardele internaționale ce trebuie respectate pentru înmatricularea acestora în Republica Moldova, deoarece ele dispun de serii speciale și desfășoară activități strict reglementate. În afară de aceasta, problema se rezumă la imperativitatea reintegrării centrelor de profil din regiune în sistemul național unic din sfera de sănătate, spune Biroul de Reintegrare.

Chișinăul subliniază că pe parcursul mai multor ani, echipele de asistență medicală urgentă din Republica Moldova reacționează permanent la toate apelurile recepționate din stânga Nistrului și din mun. Bender, asigurând transferul rapid și serviciile medicale necesare pe malul drept al Nistrului (număr de deplasări ale echipelor din regiunea Centru spre raioanele de est ale țării: decembrie 2024 – 75, ianuarie 2025 - 95).

 În ceea ce privește permisele de conducere de model național, s-a precizat că obținerea acestora are loc într-un ritm activ, aproximativ 50% dintre conducătorii auto din regiunea transnistreană dețin în prezent asemenea permise. Referitor la ideea Tiraspolului de a agrea modele neutre ale permiselor de conducere, s-a accentuat că aceasta e incompatibilă cu cerințele convențiilor internaționale și cadrul normativ național, ce prevăd expres obligativitatea identificării statului care a aderat la angajamentele internaționale, autorității naționale emitente și conferirea prin lege a dreptului confirmativ de a conduce mijlocul de transport din categoria respectivă.

Dialogul pe aspecte tehnice, la nivel de experți, va continua și în perioada următoare, se spune în comunicatul Biroului Politici de Reintegrare.

author-img_1

Lidia Gorka

Reporter