În ajunul alegerilor parlamentare din 28 septembrie, în plină „zi a tăcerii”, consultantul politic rus Anton Usov, coordonator al rețelei bisericești de Telegram și Tik-Tok din protopopiatele Episcopiei de Soroca și Drochia ale Mitropoliei Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, a trimis preoților un mesaj video prin care îndeamnă credincioșii și preoții cum și pentru cine să voteze duminică, transmite NordNews.md.
Usov solicită preoților parohilor să-și mobilizeze enoriașii împotriva partidului de guvernământ, să sprijine Blocul Electoral „Patriotic” și să trimită fotografii de grup, pentru a dovedi loialitatea față de Moscova. „Părinți și maici, bună ziua! Dumnezeu să vă ocrotească pe toți!”, cu acest salut cald începe discursul video al lui Anton Usov.
Citește și: La Bălți, o tipografie ilegală cu materiale românofobe: Conexiunea cu Mitropolia Moldovei
„În fața noastră stă ziua votului de care depinde soarta întregii Moldove. În acest timp, eu m-am pătruns de credința voastră, de cultura, hărnicia, tradițiile și sinceritatea voastră, dar și de disponibilitatea de a acționa. Avem deja în spate o muncă uriașă în apărarea Maicii, a Bisericii și a Ortodoxiei. De aceea, vă îndemn să nu renunțați, să credeți în bine, în adevăr și să ascultați glasul propriei voastre suflet”, a spus în discursul de pe Telegram Anton Usov.
După introducerea pioasă, Usov tranșează lupta politică. „Eu nu vreau să vă fac propagandă pentru un partid sau altul”, spune el, doar ca să adauge imediat: „Dacă la aceste alegeri va câștiga PAS, Bisericii nu-i va fi deloc ușor”. El îi acuză pe liderii partidului de guvernare că „sunt oameni fără Dumnezeu și murdari la suflet” și că „comit fărădelegi” în campanie. În contrast, le prezintă pe Irina Vlah și Igor Dodon, doi din patru lideri ai Blocului Patriotic ca pe singurii care susțin „moralitatea creștină” și cred în Dumnezeu, cerând preoților să-i sprijine.
„În esență, important este ca PAS să nu câștige, dar eu și echipa mea sprijinim Blocul Patriotic – Irina Vlah, Igor Dodon ș.a. Acești oameni, la fel ca și noi, susțin moralitatea creștină și cred în Dumnezeu, ceea ce înseamnă că mergem pe aceeași cale , a transmis Anton Usov, activist al Frontului Popular.
Potrivit NordNews.md, Anton Usov se ocupă direct de elaborarea și distribuirea materialelor publicate de canalul „Sare și Lumină”. Deși se prezintă ca un canal „despre credință și biserică”, pagina de Telegram s-a transformat, pe 26 septembrie curent, într-o portavoce electorală pentru Blocul „Patriotic”.
Investigațiile NordNews arată că Usov este un activist al organizației „Frontul Popular – Echipa lui Putin” și coordonează propaganda în eparhiile din nordul Republicii Moldova Moldova alături de un alt trimis al Kremlinului, Roman Zagliadov.
Citește și: După demersul CEC, mitropolitul Vladimir le interzice preoților săi „jocurile politice”
Mitropolitul Vladimir, cel care conduce Mitropolia Moldovei, instituție subordonată Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Ruse, solicită clerilor să nu se lase manipulați și implicați în jocuri politice, să se abțină de la propagandă politică și să îndemne enoriașii să-și exercite dreptul la vot în mod liber și conștient în contextul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie.