„E o dragoste pentru musculița aceasta, extraordinar de deșteaptă. Nu sunt familiile oamenilor atât de organizate, precum sunt albinele”, ne spune nea Gheorghe, în timp ce ne arată cum lucrează albinuțele în stup.

Dragostea pentru albine o are din copilărie, când bunelul îl lua la scos mierea din stupii săpați în scorburi de copaci. De-atunci, a rămas fascinat de universul ordonat al albinelor.

Deși a avut o carieră academică de succes — a fost profesor, șef de studii, viceprimar și chiar a participat la Congresul Învățământului din 1965, la Moscova — la pensie a ales să se dedice stupinei, într-un colț liniștit al grădinii.

„Mierea se păstrează cel mai bine în condiții naturale. Eu folosesc doar materiale netratate. Altfel, ea absoarbe mirosuri, vopsele, orice”, explică el, arătându-ne stupii săi simpli, dar funcționali.

Fiecare zi începe la urdiniș, unde observă cu atenție cum zboară albinele, cum se organizează, cum își apără teritoriul sau își încălzesc suratele căzute în frig. Până și soția lui, care la început se temea de albine, acum le pune în mânecă să le încălzească atunci când le găsește amorțite de frig.

„Un lucru interesant – dacă dai cu mâna la urdiniș, deodată e agresivă. Apoi ridică laba de parcă ți-ar spune: ‘Lasă-mă în pace’”, povestește amuzat apicultorul.

Apicultura îi aduce și un venit suplimentar. Chiar dacă pensia nu-i ajunge, mărturisește că o face mai ales din pasiune. Deși în ultimii ani piața a scăzut, iar exporturile spre Uniunea Europeană s-au blocat, el continuă să-și îngrijească familiile de albine cu aceeași dragoste.